|
O delegaţie guvernamentală negociază cu Gazprom | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
O delegaţie de la Chişinău, condusă de prim-vicepremierul Zinaida Greceanîi, poartă negocieri la Moscova cu administraţia concernului rus Gazprom, privind noul preţ la gazele naturale importate de Republica Moldova după 1 iulie, data expirării unui contract provizoriu încheiat anul trecut. Negociatorii moldoveni, hotărâţi să lupte pentru menţinerea actualului preţ de 110 dolari pentru mia de metri cubi de gaze, urmau să se confrunte cu intenţia gigantului rus, cel puţin potrivit dezvăluirilor presei, de a majora acest preţ până la 160 de dolari pe mia de metri cubi. "Negocieri dificile", aprecia în ajunul plecării delegaţiei la Moscova premierul Vasile Tarlev, care însă nu şi-a dezminţit optimismul său debordant dintotdeauna. "Sperăm că aceste negocieri se vor încheia cu un contract final de livrare a gazelor ruseşti pentru Moldova", a mai spus premierul. Ca întotdeauna când este vorba de „negocieri dificile” sau situaţii greu de prognozat în economie sau politică, Prim Ministrul a spus jurnaliştilor că este prematur să se vorbească despre preţul la gazele pe care Republica Moldova urmează să le cumpere după 1 iulie. Tăcere absolută la Moscova
Deocamdată nici Gazprom, nici delegaţia plecată la Moscova şi nici autorităţile de la Chişinău nu au oferit nici o informaţie despre modul în care se desfăşoară, dacă se desfăşoară, negocierile. Între timp, însă, publicaţii ruse cu surse credibile până acum în Gazprom au comunicat deja că Rusia intenţionează să insiste morţiş asupra unui preţ de 160 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze livrate Republicii Moldova de la începutul lunii următoare - cel mai înalt preţ în cadrul Comunităţii Statelor Independente. Ziarul moscovit "Komersant" scrie, de exemplu, că Gazprom a tratat cu indiferenţă până acum mai multe oferte ale Chişinăului pentru investiţii, inclusiv cel de construcţie a unui gazoduct Drochia (o localitate din nordul Republicii Moldova) – Iaşi. Oferte înaintate în speranţa menţinerii actualului preţ pentru încă o perioadă de trei ani. Publicaţia mai susţine că noul preţ propus de Gazprom ar fi o replică a acestuia la ceea ce a fost calificat drept "şovăială" a autorităţilor moldovene de a-i ceda cele peste 35 la sută din acţiuni pe care le mai deţin în cadrul întreprinderii Moldova-gaz. Gazprom - "instrument de politică externă"
Cu cele 50 procente pe care le are, plus 13 procente şi jumătate ale regiunii nistrene, gestionate de un comitet special, Gazprom ar avea – în cazul în care ar prelua şi partea Chişinăului - controlul total asupra satelitului său din Republica Moldova - Moldova-gaz. Rusia – explică unii analişti economici - doreşte să preia controlul asupra infrastructurii de transport a gazului, inclusiv în Republica Moldova şi în unele ţări central-europene. Dar ce marja de manevră mai poate avea, în acest caz, Republica Moldova? Una limitată - susţine analistul economic Valeriu Prohniţchi, atâta timp cât Republica Moldova nu poate para cu argumente serioase argumentele neeconomice ale Rusie şi atâta timp cât Gazprom a devenit un instrument de politică externă al Moscovei. De ce, în acest caz, Republica Moldova nu ar accepta, în lipsa altor soluţii, preluarea totală de către Gazprom a controlului asupra întreprinderii Moldova-gaz? Cedare care să asigure, poate, un contract de lungă durată cu preţuri acceptabile. "Nu ştiu dacă această soluţie este o soluţie durabilă. Presiunile de majorare a preţului din partea Gazprom ar putea continua şi după obţinerea infrastructurii. Asta – în mod garantat. În plus, probabil că guvernul se teme, este firesc să se teamă să cedeze controlul într-un sector de importanţă strategică", a declarat la BBC Valeriu Prohniţchi. Ce consecinţe poate avea un nou preţ – eventual cel vehiculat de 160 de dolari pentru mia de metri cubi - pentru Republicii Moldova? Consecinţe destul de grave pentru economie, este de părere Valeriu Prohniţchi, şi de şoc pentru anumite categorii de cetăţeni, şi nu neapărat doar pentru cei săraci. La recenta adunare generală a acţionarilor Moldova-gaz, în sala unde se desfăşurau lucrările a fost afişat un slogan întreprinderii: "Noi ştim să dăruim căldură!". Cetăţenii Republicii Moldova vor afla cât va costa, de fapt, acest dar la sfârşitul unor negocieri despre care nu se ştie deocamdată nimic. | LEGĂTURI Moscova: preţul gazelor livrate Belarus-ului01 Iunie, 2006 | Ştiri Gazprom acordă o păsuire de trei luni Republicii Moldova31 Martie, 2006 | Ştiri Moldova se pregăteşte pentru valul de frig19 Ianuarie, 2006 | Ştiri Preşedinţia de la Chişinău anunţă un nou acord cu Gazprom16 Ianuarie, 2006 | Ştiri Moldova negociază cu Gazprom cu privire la preţul gazelor04 Ianuarie, 2006 | Ştiri LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||