|
CNSAS vrea să-i verifice din oficiu pe revoluţionari | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Comisia Juridică a Senatului a dezbătut câteva propuneri venite din partea Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii. Astfel, pe lista celor care vor fi verificaţi din oficiu de CNSAS ar urma să intre şi posesorii de certificate de revoluţionar şi chiar membrii consiliului. Discuţiile vor fi reluate la Senat peste două săptămâni. Membrii Comisiei Juridice a Senatului au discutat miercuri trei propuneri legate de modificarea legii privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică. Discuţiile au avut loc în prezenţa preşedintelui CNSAS, Claudiu Secaşiu, şi a altor doi membri ai consiliului: Corneliu Turianu şi Cazimir Ionescu. Una dintre acestea îi vizează pe posesorii de certificate de revoluţionar, care, conform propunerilor, ar urma să fie verificaţi din oficiu de CNSAS şi nu doar la cerere, cum se întâmplă prezent. Corneliu Turianu comentează că "aşa cum se cere verificarea tuturor miniştrilor, tuturor senatorilor şi deputaţilor, e bine să se ceară din oficiu şi verificarea revoluţionarilor". Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş, spune că introducerea acestei prevederi e o idee foarte bună şi că acest lucru a fost dealtfel cerut de acum trei ani de asociaţia pe care o conduce. Domnul Mărieş spune că sunt revoluţionari care ar putea fi afectaţi de aplicarea ei. El precizează că există deja o lege similară, care îi vizează doar pe cei care solicită preschimbarea certificatului de revoluţionar. Domnul Mărieş spune că "legea 341 obligă pe fiecare deţinător de certificat să fie verificat la CNSAS înainte de i se elibera certificatul". Până în prezent, aproximativ 21.000 de revoluţionari au depus cereri de preschimbare a certificatului, iar circa 30 la sută dintre ei au primit deja un răspuns de la CNSAS. Dar nu numai revoluţionarii ar urma să fie verificaţi din oficiu ci şi membrii consiliului. Tot la Senat s-a propus şi schimbarea denumirii CNSAS în Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Poliţiei Politice. | LEGĂTURI Cât sunt de relevante dosarele primite de CNSAS de la SRI?05 Aprilie, 2006 | Ştiri Claudiu Secaşiu - noul preşedinte al CNSAS04 Aprilie, 2006 | Ştiri Traian Băsescu propune depolitizarea CNSAS03 Aprilie, 2006 | Ştiri Legea dosarelor de securitate avansează în Parlament21 Martie, 2006 | Ştiri Modificări aduse legii privind deconspirarea Securităţii 22 Februarie, 2006 | Ştiri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||