BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 15 Martie, 2006 - Published 11:17 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Saddam Hussein ţine un discurs în loc de mărturie
Saddam Hussein afirmă că este încă preşedintele Irakului
Fostul lider irakian, Saddam Hussein, a depus mărturie pentru prima dată în procesul în care este judecat pentru masacrarea a 148 de persoane în satul Dujail, în anii 80.

El a cerut irakienilor să înceteze a mai lupta unii cu alţii.

Saddam Hussein a declarat că irakienii ar trebui să se concentreze pe lupta împotriva "invadatorilor", după cum s-a exprimat el, făcând referire la forţele străine conduse de americani.

Judecătorul i-a cerut să înceteze discursurile politice dar Saddam Hussein a continuat cerându-le irakienilor să facă tot posibilul pentru a evita un război civil.

El i-a avertizat pe irakieni că riscă să ajungă să trăiască în întuneric şi râuri de sânge.

În timpul discursului, linia audio prin care jurnaliştii aflaţi la proces ascultau discursul a fost întreruptă iar judecătorul a decis ca audierea să continue cu uşile închise.

Tot miercuri a fost audiat fratele vitreg al lui Saddam Hussein, Barzan Ibrahim al-Tikriti, aflat şi el în boxa acuzaţilor.

Barzan Ibrahim al-Tikriti a fost şeful serviciilor de securitate în vremea regimului Saddam Hussein.

El a negat că ar fi fost implicat în vreun fel în masacrarea a 148 de persoane în satul Dujail, după o tentativă de asasinat asupra lui Saddam Hussein la începutul anilor '80.

Barzan al-Tikriti este a doua persoană ca importanţă în acest proces, după Saddam Hussein.

El este acuzat că a pus la cale o campanie brutală împotriva locuitorilor satului Dujail după tentativa de asasinat asupra fostului preşedinte irakian în 1982, în timpul unei vizite în zonă.

"Le-am strâns mâna şi i-am lăsat să plece"

Unii localnici au depus mărturie în timpul procesului declarând că fratele vitreg al lui Saddam Hussein a fost el însuşi implicat în torturarea lor.

Barzan Ibrahim al-Tikriti a fost mai cooperant în timpul acestei mărturii

Barzan al-Tikriti a admis că s-a aflat în satul Dujail în ziua tentativei de asasinat şi în ziua următoare dar a declarat că de ancheta ulterioară s-a ocupat o altă agenţie guvernamentală.

El a spus chiar că ar fi intervenit cerând eliberarea localnicilor din Dujail arestaţi după tentativa de asasinat.

"Le-am strâns mâna şi i-am lăsat să plece, după care nu m-am mai întors la Dujail"- a declarat fostul şef al serviciilor de securitate.

Barzan al-Tikriti s-a plâns de tratamentul la care a fost supus de armata americană după capturarea sa în 2003 şi a povestit cum a fost întrebat de forţele americane în timpul interogatoriilor despre presupusele legături ale regimului Saddam Hussein cu liderul organizaţiei al-Qaeda, Osama bin Laden.

Judecătorul a întrerupt de câteva ori mărturia lui Barzan al-Tikriti, cerându-i să se limiteze la a răspunde acuzaţiilor care i se aduc în acest proces.

Corespondentul BBC care asistă la proces transmite că fratele vitreg al lui Saddam Hussein a fost mult mai cooperant de astă dată, faţă de intervenţiile pe care le-a avut în trecut.

LEGĂTURI
S-a reluat procesul Saddam
28 Februarie, 2006 | Ştiri
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>