BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 13 Martie, 2006 - Published 16:15 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
România şi Bulgaria în rapoartele UE
Olli Rehn
În luna mai,Olli Rehn va prezenta un raport final cu privire la îndeplinirea obligaţiilor asumate de România
După eşecul referendumurilor privind Constituţia Europeană înregistrate în Franţa şi în Olanda anul trecut, comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, a declarat că, deşi extinderea va continua, monitorizarea şi examenul pe care îl au de dat ţările candidate vor fi mult mai severe.

Olli Rehn a mai adăugat că România şi Bulgaria urmează să primescă din partea Comisiei Europene ceea ce el a numit "cartonaşe galbene", din cauza întârzierilor în privinţa reformelor din unele domenii.

În ciuda “cartonaşelor galbene” primite în luna iunie 2005, rapoartele de monitorizare prezentate de Comisia Europeană în octombrie nu au recomandat amânarea datei aderării, ci doar rezolvarea anumitor chestiuni. Comisarul pentru extindere a vorbit atunci de “steguleţe roşii” acordate României şi Bulgariei.

Printre domeniile care au primit “steguleţe roşii” se numără lupta împotrvia corupţiei, întărirea controalelor veterinare şi înfiinţarea agenţiilor de plăţi pentru subvenţiile agricole şi regionale.

Aceste domenii au fost reamintite oficial în luna noiembrie, atunci când Comisia Europeană a trimis autorităţilor noi scrisori de avertizare; în scrisori erau evidenţiate 14 motive de îngrijorare serioasă în privinţa României şi 16 pentru Bulgaria.

Mare parte a punctelor din cele două scrisori se regăseau, detaliat, şi în rapoartele de ţară întocmite de Comisia Europeană.

În decembrie, preşedintele comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European, Elmar Brok, a declarat că există îndoieli serioase cu privire la pregătirea Bulgariei şi României pentru integrare, mai ales în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei, reforma administraţiei, controlul frontierelor, siguranţa alimentară şi Justiţia.

Clauza de salvgardare

În luna mai, Olli Rehn va prezenta un raport final cu privire la îndeplinirea obligaţiilor asumate de România, iar în luna iunie, în cadrul conferinţei Uniunii, se va decide asupra aderării României şi Bulgariei în 2007 sau 2008.

Activarea clauzei de amânare este, în general, făcută de Comisia Europeană şi trebuie aprobată de Consiliul European.

Raportul final cu privire la îndeplinirea obligaţiilor asumate de România va fi prezentat în luna mai, iar activarea clauzei de amânare trebuie aprobată de Consiliul European; astfel că decizia finală asupra datei la care vor adera România şi Bulgaria ar putea fi anunţată la întrunirea liderilor europeni din luna iunie a acestui an.

LEGĂTURI
Moscovici: raport favorabil dar precaut
14 Noiembrie, 2005 | Ştiri
Franco Frattini se arată optimist
30 Septembrie, 2005 | Ştiri
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>