|
Traian Băsescu: 'România va intra în UE în 2007' | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Preşedintele Traian Băsescu s-a arătat convins că România va putea adera la timp la Uniunea Europeană, în 2007. Dar, vorbind la palatul Cotroceni cu un grup de ziarişti de la Bruxelles, domnul Băsescu n-a exclus posibilitatea alegerilor anticipate. Pentru Traian Băsescu, lecţia votului din Parlamentul European este că există încă destulă neîncredere privind România. El e convins totuşi aderarea se va face potrivit calendarului stabilit. "Suntem conştienţi că nici o negociere politică nu mai poate avea loc", a declarat preşedintele. "Ştim foarte bine ce înseamnă clauza de salvgardare şi ştim foarte bine că toate obligaţiile asumate trebuie îndeplinite. Îndeplinirea obligaţiilor nu e în primul rând în favoarea ţărilor UE ci în favoarea României". "Până la urmă, îndeplinirea tuturor obligaţiilor se poate traduce foarte simplu - la 1 ianuarie 2007 România trebuie sa fie o tara performanta". Promisiunile vor fi respectate Traian Băsescu a spus că nimeni nu a împiedicat România să aibă o justiţie performantă sau să lupte eficient împotriva corupţiei. "Dacă avem probleme dificile de rezolvat ele reprezintă exact ceea ce noi n-am făcut în 15 ani. Şi acest lucru nu poate fi reproşat nimănui decât nouă", a mai spus preşedintele. El s-a angajat că România va respecta promisiunile făcute în timpul negocierilor de aderare. "Aici lucrurile sunt perfect clare, în intervalul 2005-2008, România s-a angajat să nu acorde nici un fel de ajutoare de stat industriei siderurgice şi aşa se va întâmpla". "Chiar dacă prin contractul de privatizare a Sidex Galaţi s-au asumat unele obligaţii, decizia pe care am luat-o împreună cu executivul a fost să respectăm angajamentul asumat în negocierile cu Uniunea Europeana". "Altfel spus, Sidex Galaţi nu va mai beneficia de nici un ajutor de stat", a subliniat preşedintele. Aderarea şi anticipatele În problema corupţiei, Traian Băsescu nu a dorit să nominalizeze "rechinii" aflaţi în vizor acum. El s-a arătat la fel de reticent şi când l-am întrebat dacă se gândeşte încă la organizarea de alegeri anticipate, după semnarea tratatului de aderare, la 25 aprilie.
"Este, aşa cum am spus, un subiect pe care îl voi discuta foarte serios cu primul ministru Călin Popescu-Tăriceanu, după semnarea tratatului", a răspuns preşedintele Băsescu. "La câteva zile după semnarea tratatului vă voi da un răspuns ferm, comun, al executivului şi preşedinţiei." Nu se va pierde un timp preţios ? l-am întrebat pe preşedinte. "Până la semnarea tratatului, nu!" După aceea? "S-ar putea pierde dacă nu facem ce trebuie! Haideţi să discutăm după semnarea tratatului...." a încheiat Traian Băsescu. Aşteptări În opinia preşedintelui Basescu, aderarea României la Uniunea Europeană nu va fi deraiata nici chiar dacă francezii votează împotriva constituţiei europene, la sfârşitul lunii mai. "Referendumul din Franţa nu e îndreptat împotriva extinderii", a afirmat domnul Băsescu, mai optimist decât mulţi comentatori care văd în sondajele de opinie negative şi o reacţie faţă de ambiţioasa extindere spre răsărit, care marginalizează Franţa, aducând în sânul Uniunii Europene ţări mult mai orientate spre un model economic liberal şi mai favorabile politicii externe americane. Recent, ministrul de externe francez Michel Barnier a acuzat România ca n-ar avea "reflexe europene".
"Franţa e unul dintre principalii noştri suporteri", a replicat domnul Băsescu, dar nu ne place ca altcineva să ne stabilească politica externă. El şi-a repetat pledoaria privind importanţa Mării Negre, adăugând că Statele Unite sunt primele care urmăresc cu atenţie ce se întâmplă în zonă. Pe de altă parte, preşedintele român a declarat că înţelege perfect îngrijorarea unor ţări europene privind extinderea. "Trebuie să fim realişti", a spus dl Basescu, "cetăţenii acestor ţări se întreabă cât de mult trebuie sa plătească extinderea din propriul buzunar". În ajunul votului din Parlamentul European, deputaţii conservatori din Germania şi Franţa au ridicat întrebări privind pachetul financiar de 44 miliarde de euro acordat României si Bulgariei. Din 2009, Parlamentul European va avea un cuvânt de spus privind nivelul subvenţiilor regionale pentru cele două ţări şi, dacă va fi adoptată constituţia europeană, şi asupra subvenţiilor agricole. |
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||