Grijulie cu micuţii...

Gonatus Onyx este una dintre cele mai comune specii de caracatiţe, răspândită în aproape toate oceanele lumii.

Nu depăşeşte 20 de centimetri lungime şi trăieşte de regulă în apropierea suprafeţei.

Însă nimeni nu îi ştia până acum obiceiurile de reproducere, şi asta pentru că femelele, în apropierea perioadei de depunere a ouălelor, coboară spre zonele abisale, la mai bine de 2000 de metri adâncime.

Biologii marini considerau că, la fel ca în cazul celorlalte specii de caracatiţe, şi femelele acestei specii lăsau ouăle să cadă pe fundul mării.

Într-o expediţie recentă a biologilor de la Universitatea din Rhode Island, Statele Unite, cercetătorii au avut o mare supriză.

Cu ajutorul minisubmarinelor teleghidate care pot ajunge la adâncimi mari au reuşit să filmeze şi să captureze femele de Gonatus Onyx.

Au putut observa astfel că femelele depun ouăle într-un sac foarte mare - aproape cât mărimea corpului lor - pe care îl plimbă cu ele până când puii de caracatiţă ies din ouă.

Femelele de caracatiţă pot plimba astfel sacul cu ouă timp de 6 până la 9 luni.

Ce aduce nou această descoperire?

În primul rând, este vorba de o spectaculoasă adaptare a femelelor unei specii de organisme nevertebrate, care astfel oferă mult mai multe şanse de supravieţuire puilor lor.

Femelele de caracatiţă sunt astfel dispuse să se sacrifice pentru puii lor - pentru că, spre sfârşitul perioadei în care îşi cară ouăle, obosesc şi devin astfel o pradă uşoară pentru balene şi foci.

Apoi - descoperirea arată cât de puţine cunoaştem deocamdată despre diversitatea obiceiurilor lumii vii, mai cu seamă din mări şi oceane.

Ascultaţi Magazinul Ştiinţific, sâmbăta în cadrul emisiunii de la ora 18 şi în reluare duminica, de la 14 şi 15 minute.