Dana Jalobeanu realizatoarea emisiunii Magazin Ştiinţific

Cum s-a format sistemul solar? Iată o întrebare la care astronomii încearcă să răspundă de câteva sute de ani. Recent o echipă de astronomi propune prima "mare teorie unificată" a sistemului solar, capabilă să explice câteva dintre cele mai misterioase trăsături ale mişcării planetelor. Cheia noii teorii stă în marile planete gazoase: Jutpiter şi Saturn. Despre ce este vorba?

Teoria asupra formării sistemului solar acceptată până acum era următoarea: majoritatea obiectelor solide din sistemul solar au apărut ca urmare a unui proces de condensare a unui uriaş disc de gaz şi praf în rotaţie.

Cu aproximativ 4.6 miliarde de ani în urmă. Iniţial se credea că aceste corpuri se mişcau pe orbite închise, de-a în planul acesui disc de praf. Numai că planetele nu se mişcă aşa.

De pildă, Jupiter şi Saturn au orbite eliptice foarte pronunţate şi bine ieşite din panul în care se rotesc planetele solide şi mai mici aflate în apropuere de Soare.

Mai mult, Jupiter este acompaniat de o multitudine de asteroizi numiţi troieni, care sunt răspândiţi pe patru milioane de kilometri în jurul planetei. Toate aceste anomalii au fost puse pe seama unor interacţiuni gravitaţionale între planetele mari care au modificat traiectoriile unora dintre ele.

Există însă şi alte fenomene inexplicabile de teoria de până acum. De exemplu, "marele bombardament greu" care a avut loc în urmă cu 3.8 miliarde de ani - şi ale cărui urme le putem vedea în craterele de pe Lună.

Conform unei echipe de astronomi de la Southwest Research Institute in Boulder, Colorado, toate aceste anomalii ar putea fi explicate. Cercetătorii au început cu o simulare pe computer care încearcă să reproducă orbitele celor patru planete mari: Jupiter, Saturn, Uranus şi NEptun.

Rezultatele au fost publicate într-o serie de lucrări de revista Nature. Ca urmare a acestor simulări, ceea ce rezultă ca istorie a sistemului solar este destul de diferit de teoria acceptată până acum.

Astfel, cele patru mari planete s-au format primele, înconjurate de mii de mici obiecte numite planetesimale - un fel de gunoi cosmic rămas din această primă creaţie.

Apoi, gravitaţia a început să agrege cele două tipuri de obiecte, împingându-le unele spre altele astfel încât obiectele mici au început să se "scurgă" în zona planetelor gigante - iar orbitele acestora au început să se schimbe.

După 700 de milioane de ani, orbitele lui Saturn şi Jupiter au ajuns la un punct de rezonanţă: de două ori în fiecare an saturnian, la aproape exact aceleaşi puncte în spaţiu, gravitaţia lui Jupiter acţiona asupra lui Saturn şi deforma suplimentar orbita acestuia.

Mişcarea celor două planete mari a reuşit astfel să perturbe toate celelalte orbite ale sistemului solar. Neptun şi Uranus au fost împinse înspre marginile sistemului solar. Această mişcare a trimis mii de planetesimale înspre interiorul sistemului solar, provocând, probabil, bombardamentul greu ale cărui urme se văd pe lună.

Noua teorie a biliardului cosmic a fost destul de bine primită de majoritatea astronomilor. Există însă şi sceptici care subliniază că avem în faţă doar o simulare computeriztă reuşită.