BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 06 Decembrie, 2005 - Published 08:54 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Procesul lui Saddam Hussein continuă
Saddam Hussein
Saddam Hussein a declarat luni că nu se teme de o eventuală execuţie
Procesul fostului lider irakian Saddam Hussein va continua marţi şi instanţa urmează să audieze încă o serie de martori în cazul masacrului de la Dujail, din 1982, care a urmat tentativei de asasinat asupra fostului preşedinte.

Saddam Hussein e acuzat de moartea a 148 de persoane din satul Dujail care ar fi fost torturate şi ucise de fostul regim în timpul anchetei privind tentativa de asasinat.

Alături de el, pe banca acuzării se găsesc o serie de alţi oficiali de rang înalt ai fostului regim.

Avocaţii apărării susţin că procesul s-a transformat într-o farsă şi au încercat să obţină o amânare sau cel puţin mutarea procesului pe teritoriu internaţional din motive de securitate dar şi fiindcă, spun ei, asta ar însemna un tribunal imparţial.

Luni a fost audiat primul martor care a descris cum femei, bărbaţi şi copii au fost arestaţi împreună după tentativa de asasinat asupra fostului lider irakian şi cum mulţi dintre ei au fost torturaţi şi ucişi.

Instanţa ar urma să audieze 10 martori care vor povesti evenimentele din 1982 şi e posibil ca mulţi dintre ei să o facă sub protecţia anonimatului.

Sentimentele opiniei publice

În Irak, milioane de oameni urmăresc zi de zi procesului fostului lor preşedinte.

Ce cred ei despre desfăşurarea procesului?

Ismail Zayer, editorul şef al ziarului irakian "Noua Dimineaţă" spune că sentimentele în rândul opiniei publice sunt amestecate: unii cred că tribunalul nu este suficient de dur cu Saddam Hussein, care ar trebui condamnat la moarte.

Alţii îl văd pe Saddam Hussein aşa cum îl ştiau când era la putere.

"Majoritatea îşi dau totuşi seama că lucrurile încep să se mişte şi că justiţia îşi face treaba", a adăugat ziaristul irakian.

LEGĂTURI
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>