|
Procesul urmărit cu interes în statele arabe | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Transmis în direct, procesul lui Saddam Hussein a fost urmărit cu interes în cele mai multe state arabe, cu sentimente diferite. Unii îl consideră pe Saddam un simbol al rezistenţei şi mândriei arabe, în timp ce alţii îl văd ca pe un dictator care şi-a oprimat propriul popor. Regimul de 30 de ani al lui Saddam Hussein a schimbat definitiv lumea arabă în general, de aceea nu e de mirare că procesul a stârnit un interes considerabil. Televiziunile Al Jazeera şi Al Arabia au difuzat în direct luările de poziţie din prima zi a procesului, în timp ce ziarele de largă circulaţie în zonă, precum Al Hayat, şi-au dedicat numeroase pagini analizelor şi comentariilor pe marginea acestui subiect. Cei mai interesaţi par să fie arabii a căror viaţă a fost afectată în mod direct de politica lui Saddam Hussein. Iordania În Iordania, o ţară unde au plecat numeroşi irakieni persecutaţi de fostul regim irakian, pot fi întâlniţi numeroşi refugiaţi care salută deschiderea procesului şi îşi declară sprijinul pentru o execuţie cât mai rapidă. Kuweit Şi în Kuweit, o ţară ocupată timp de 7 luni de trupele lui Saddam la începutul primului război din Golf, memoriile sunt încă dureroase. Procesul este urmărit de mulţi care spun că nici măcar pedeapsa capitală nu ar fi suficientă pentru crimele comise pe vremea fostului dictator. Iran
O bună parte dintre iranieni, în special cei vârstinici, au stat lipiţi de televizoare. Un profesor de la Universitatea din Teheran afirmă că ţara sa ar trebui chiar să aibă de jucat un rol în formularea acuzaţiilor. În memoria iranienilor sunt încă vii cei 8 ani de război, de moarte şi de distrugere, generate de încercarea lui Saddam Hussein de a cuceri ţara vecină. Israel La rândul său Israelul, ţinta a 39 de rachete Scud în timpul primului război din Golf, a urmărit cu satisfacţie deschiderea procedurilor de la Bagdad.
Preşedintele comitetului de politică externă din parlamentul israelian spune că procesul ar trebui să le dea de gândit altor lideri din regiune care au ambiţii dictatoriale. El se referea direct la preşedintele sirian Başar Al Assad. De altfel, în state precum Siria sau Egipt procesul nu e prea mediatizat, ziarele rezumându-se a da ştirea respectivă fără a face aprecieri suplimentare. Teritoriile palestiniene În schimb în teritoriile palestiniene pot fi găsiţi cei mai entuziaşti suporteri ai lui Saddam.
Palestinienii îl consideră încă pe fostul lider un erou arab şi îşi amintesc de faptul că acesta oferea câte 15 mii de dolari famiiilor atentatorilor anti-israelieni, precum şi burse de studii studenţilor palestinieni. Saddam este considerat încă de palestinieni un campion al cauzei lor la Naţiunile Unite şi în disputele cu ţările occidentale. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||