BBCRomanian.com

Copii romi din Bucureşti
Copiii romi din Europa centrală şi de est învaţă adesea în clase sau şcoli separate de restul copiilor. În multe ţări, faptul că nu vorbesc bine limba de stat atrage plasarea lor în instituţii pentru copii cu deficienţe mintale.

În vreme ce acest tip de atitudine e pe cale de a se schimba, în urma presiunilor instituţiilor internaţionale, un raport al Băncii Mondiale avertizează că în noile state membre ale Uniunii Europene şi în ţările candidate există încă între jumătate şi trei sferturi de milion de copii romi care nu merg deloc la şcoală.

Cătălin trăieşte alături de alţi copii ai străzii în Gara de Nord din Bucureşti. Spune că are zece ani, dar arată de cinci. Nu ştie să scrie, dar ştie să numere.

“M-au trimis la adăpost de trei ori în Bucureşti, o dată la Ploieşti şi apoi la Iaşi. Am fugit de-acolo, fiindcă mă bate!”

Mulţi copii romi trăiesc în orfelinatele din România, în instituţiile pentru copiii cu handicap sau, pur şi simplu, pe străzi şi în canale. Se estimează că jumătate din romii care trăiesc în România sunt analfabeţi. O treime din ei nu au mers niciodată la şcoală sau au abandonat-o după câţiva ani.

Guvernul a încercat să tempereze abandonul şi absenteismul condiţionând acordarea ajutoarelor sociale de mersul la şcoală. A fost o măsură care a îmbunătăţit frecvenţa la ore. Dar, pentru mulţi dintre copiii romi, orele de curs sunt urmate de alte ore, lungi, de muncă sau cerşit.

Este exemplul unui băieţel rom din Mediaş, aflat în clasa a IV-a. În fiecare zi, de la 12 la 9 seara cerşeşte în trenurile care merg pe ruta Mediaş-Sighişoara, ca să suplimenteze banii de mâncare ai familiei.

Copilul spune că i-ar plăcea să continue şcoala şi să nu urmeze exemplul fratelui lui, neşcolit, căsătorit la 18 ani şi şomer. Şansa băieţelului care-şi petrece opt ore pe zi prin trenuri, şi iarna, şi vara, ar fi să ajungă într-una din şcolile prinse în programele de asistenţă finanţate de organizaţiile umanitare sau de Comisia Europeană.

De pildă, la şcoala 136 din cartierul bucureştean Rahova, jumătate din cei 700 de elevi sunt romi şi, pe lângă programa naţională, învaţă şi limba şi civilizaţia romani. Şcoala e îngrijită şi plăcută iar profesorii şi elevii se laudă cu rezultate bune.

E o poveste de succes, într-un cartier ‘cu probleme’ unde taximetriştii refuză să te ducă.

Directorul şcolii, Pavel Liviu, se confruntă zilnic cu principalele probleme ale cartierului: sărăcia şi somajul.

Aşa că şcoala 136 oferă mai mult decât mese gratuite şi meditaţii; şcoala adăposteşte singurul cabinet medical din zona Prelungirea Ferentari şi funcţionează ca un centru comunitar ad-hoc pentru membrii familiilor elevilor.

În întreaga Europă centrală şi de est, tiparele sărăciei şi perpetuării lipsei de şanse se repetă. Există totuşi mici nuanţe locale. De pildă, Slovacia se distinge prin numărul mult mai mare de romi - raportat la totalul populaţiei - care trăiesc în aşezări precare, în barăci abia înjghebate, în regiunile mai sărace, din est (un sfert din cei aproximativ o jumătate de milion).

Sărăcia îi împiedică pe cei mai mulţi dintre copiii romi slovaci să urmeze cele 10 clase obligatorii. Iarna, frecvenţa şcolară scade, pur şi simplu fiindcă elevii nu au cu ce să se încalţe.

Se spune că părinţii romi nu pun nici un preţ pe educaţie. La periferia comunei Jarovnice trăiesc 3000 de romi în colibe de scânduri sau chirpici, acoperite cu carton sau bucăţi de metal. Unul dintre ei, Marek Husar, în vârstă de 26 de ani, e de părere că educaţia nu ar schimba nimic în bine.

“Trăiesc într-o singură încăpere cu nevasta şi fata mea. N-am de lucru. Mai fac serviciu comunitar de două ori pe săptămână pentru câţiva bănuţi. De ce să-mi trimit copiii la şcoală? La ce bun? Noi, romii suntem discriminaţi oricum, nu e de lucru pentru noi”.

Organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului au acuzat autorităţile slovace că îi discriminează pe copiii romi. Se estimează că în jur de 80% dintre ei au fost trimişi în instituţii pentru copiii cu handicap, fără a fi examinaţi înainte cum se cuvine.

În consecinţă, Slovacia a adoptat în 2004 un sistem nou de examinare, după cum explică Katarina Ondrasova, expert în problemele romilor la Ministerul Educaţiei.

“E-adevărat că există un număr mare de copii romi în şcolile speciale fiindcă în unele sate nu există şcoli normale iar părinţii alegeau să îi trimită la şcolile speciale decât să îi trimită departe de casă. Un alt motiv este că nu fuseseră bine examinaţi. Sperăm ca noul sistem să schimbe lucrurile.”

Membri ai elitei internaţionale rome, precum Ian Hancock, director al Arhivelor Romani din Texas, care a vizitat recent Slovacia ca emisar al Departamentului de Stat american, întreabă de ce şcolile aflate în apropiere de comunităţile de romi sunt cel mai adesea “şcoli speciale” şi de ce nu ar putea fi ridicate la rangul de şcoli obişnuite.

Activiştii pentru drepturile romilor din România sunt şi ei îngrijoraţi de problema segregării şcolare. În pofida instrucţiunilor Ministerul Educaţiei, majoritatea şcolilor de la ţară încă îi separă pe copiii romi de ceilalţi.

În Bulgaria funcţionează ceea ce organizaţiile non-guvernamentale numesc “şcolile ghetto-uri”.

Copiii romi din Bulgaria sunt concentraţi în 10% din şcolile ţării, şcoli despre care Elena Marushiakova, istoric şi etnolog, afirmă că oferă educaţie de calitatea a treia, şi unde profesorii se consideră pedepsiţi dacă ajung să lucreze.

Ungaria traversează acum o perioadă de patru ani în care şcolile sunt obligate să ia măsuri împotriva segregării – fie ea în şcoli pentru copii cu handicap, în institutii “ghetto” sau în clase separate, unde “prin tradiţie” romilor nu le sunt predate materii din programa obligatorie la nivel naţional, precum istoria sau limbile străine.

Viktoria Mohacsi este una dintre cele două femei rome membre în Parlamentul European, din partea Ungariei.

Ca fost expert în educaţie al guvernului maghiar, cunoaşte foarte bine felul în care funcţionează acest plan: “Dacă, de exemplu, un copil de nouă ani nu a studiat deloc engleza, atunci în patru ani profesorii de la şcoala unde învaţă trebuie să îl ajute să recupereze. Să lucreze cu aceşti copii în fiecare după-masă.”

Şcolile primesc stimulente financiare pentru a pune în aplicare planul guvernului; cele care îl ignoră sau îl resping se află în ilegalitate dar deocamdată nu au fost luate măsuri împotriva lor. De ce?

“Şcolile care operează ilegal trebuie date în judecată şi închise – e primul lucru care îmi vine în minte, răspunde Viktoria Mohacsi. Dar politicianul din mine se întreabă dacă nu cumva asta va însemna ca eu sau rudele mele să fim în pericol de moarte, aşa cum s-a întâmplat în America acum 50 de ani. Fiindcă oamenii nu vor ca fiul meu să stea lângă un copil ne-rom. Iar dacă 10 sau 15% din copiii aflaţi într-o şcoală sunt romi, atunci părinţii caută imediat să îşi mute copiii la altă şcoală.”

Potrivit unui sondaj de opinie făcut de Ministerul Educaţiei de la Budapesta, 70% dintre maghiari nu vor un elev indisciplinat drept coleg de bancă pentru copilul lor; dar un coleg de bancă rom? 94% spun NU.

Părinţii cer, adesea, să existe clase separate pentru romi şi pentru restul copiilor. Într-un orăşel din sud-estul Sloveniei, Novo Mesto, părinţii au cerut recent separarea claselor astfel încât copiii lor să aibă parte de o educaţie bună departe de cei romi care, spun ei, se poartă urât şi învaţă greu. În semn de protest, părinţii romi au boicotat cursurile.

În cele din urmă, disputa a luat sfârşit: ministrul educaţiei a explicat că vor fi separaţi copiii cu rezultate bune la carte de cei mai slabi şi că nu e vorba de criterii rasiale; dar dacă în clasele “codaşe” se regăsesc doar romi, e posibil ca protestele activiştilor pentru drepturile omului să se reia; cercul vicios ar putea continua să existe mai departe; tensiunile şi nemulţumirile în ambele tabere – la fel.

Experţii în educaţie afirmă însă că există o soluţie: procesul de educaţie trebuie să ţină cont atât de dreptul romilor la egalitate cât şi de dreptul lor la diferenţă.

Foarte mulţi copii romi nu vorbesc limba majorităţii înainte de a intra în clasa I. Adesea, presupusa lor încetineală de reacţie sau greutate de a învăţa sunt provocate de neînţelegerea limbii sau de permanenta traducere în minte dintr-o limbă în alta.

Ian Hancock subliniază că, pentru ei, e nevoie de tehnici de educare bilingve şi biculturale.

“Copiii romi au mintea oricărui alt copil dar ei provin dintr-un mediu lingvistic şi cultural diferit. Prin urmare, e nevoie de tehnici diferite pentru educarea lor. Aşa cum se întâmplă în vestul Europei cu copiii imigranţilor, aşa cum se face în Statele Unite cu vorbitorii de spaniolă. Dacă se face cum trebuie, va da roade.”

Recunoscând dreptul romilor de a fi diferiţi, majoritatea ţărilor central şi est-europene au început să pregătească mediatori şi asistenţi educaţionali pentru romi, care fac legătura între comunităţile lor şi şcoli.

Ministerul Educaţiei de la Bucureşti afirmă că România este un lider regional la capitolele: manuale pentru romi - de la cele de grădiniţă şi până la cursurile universitare; învăţători pentru romi; acţiune afirmativă.

Universităţile au locuri speciale pentru studenţii romi iar liceele sunt obligate să primească 2000 de elevi romi în fiecare an. Dar majoritatea lor provin din Bucureşti, unde nivelul de viaţă este mai ridicat şi doar câţiva romi din regiunile sărace ale ţării ajung liceeni.

Oficialii din domeniul educaţiei avertizează că, dacă nu vor exista, în paralel, şi politici sociale, atunci tinerii romi care iau parte la programele special formulate pentru ei ar putea sfârşi de unde au venit: în excludere şi sărăcie.

Serialul "Romii" este difuzat sâmbăta la ora 14.00 şi în reluare duminica la ora 21.00.