|
Călin Popescu Tăriceanu este noul premier desemnat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a desemnat, miercuri, premier pe co-preşedintele Alianţei D.A. PNL-PD, Călin Popescu Tăriceanu. Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul de desemnare a lui Călin Popescu Tăriceanu prim-ministru, iar după publicarea documentului în Monitorul oficial, acesta are un termen de zece zile în care să prezinte noul Guvern în Parlament. Traian Băsescu şi-a exprimat speranţa că decretul prezidenţial va fi publicat în Monitorul Oficial chiar în cursul zilei de miercuri. Argumentele desemnării Preşedintele a prezentat, într-o conferinţă de presă, motivele desemnării lui Călin Popescu Tăriceanu pentru funcţia de prim-ministru.
Traian Băsescu a declarat că cel mai important motiv este dat de dreptul constituţional al preşedintelui ţării de a desemna un prim-ministru, în condiţiile în care nici un partid nu deţine majoritatea absolută în Parlament. Şeful statului a precizat că un alt motiv, extrem de puternic din punct de vedere politic, este faptul că el a fost ales preşedinte fiind susţinut de Alianţa PNL-PD. Preşedintele României a precizat că, desigur, legăturile dintre preşedinte şi formaţiunile politice care l-au susţinut în campania electorală au încetat în momentul în care el a depus jurământul, dar că are obligaţia să ducă la îndeplinire angajamentele pe baza cărora a fost ales. Referindu-se la faptul că în ultima perioadă s-a vehiculat că Uniunea PSD+PUR ar avea cei mai mulţi parlamentari, Traian Băsescu a afirmat că realitatea politică şi legală spune altceva.
El a precizat că Uniunea PSD+PUR nu a fost înregistrată juridic, ci doar ca alianţă electorală, iar pentru astfel de structuri Legea partidelor politice nu recunoaşte calitatea lor juridică. Traian Băsescu a menţionat că singura alianţă înregistrată juridic este Alianţa D.A. El a mai spus că o altă motivaţie pentru desemnarea lui Tăriceanu, care are însă o mai mică importanţă din punct de vedere politic, a fost cea a seriozităţii, a onorabilităţii, pentru el fiind foarte important ca odată ales preşedinte al ţării să-l desemneze pentru formarea Guvernului pe cel cu care a făcut tandem în campania electorală. Negocierile cu partidele politice Şeful statului a declarat că discuţiile de marţi cu partidele i-au întărit convingerea că trebuie să facă ceea ce a promis în campania electorală, fără să aibă certitudinea că premierul desemnat va fi în măsură să formeze un guvern care să treacă în Parlament din prima încercare.
El a prezentat situaţia alianţelor în momentul de faţă, care din punct de vedere al forţelor electorale se prezintă astfel: Alianţa D.A. - 161 de parlamentari, PSD - 160 (n.r. - 159), UDMR, "aliat ferm al Alianţei D.A." - 32, grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor - 18. Preşedintele Băsescu a apreciat că, ţinând cont de aceste date şi mergând pe ideea capacităţii unei formaţiuni politice de a întruni cea mai mare susţinere în Parlament, rezultă că Alianţa D.A. are cele mai mari şanse. El a mai spus că nu există încă certitudinea în privinţa unui sprijin al PUR pentru Guvernul pe care îl va propune Călin Popescu Tăriceanu şi nici în legătură cu reacţia PRM. Preşedintele a precizat însă că, din consultările pe care le-a avut cu partidele parlamentare, a reieşit că un program care să convină intereselor României ar putea fi susţinut de oricare dintre formaţiunile politice din Parlament. Traian Băsescu a precizat că obiectivul este ca noul Guvern să se instaleze "foarte rapid". El a cerut public premierului desemnat să consulte toate partidele parlamentare, existând posibilitatea să convingă şi alte formaţiuni sau parlamentari, iar Guvernul să obţină susţinere încă de la început.
Şeful statului a precizat că trebuie consultat inclusiv PSD, deoarece reprezintă al doilea grup parlamentar după Alianţă. Răspunzând unei întrebări, domnul Băsescu a spus că primul-ministru nu trebuie să facă mai puţin decât preşedintele, care a invitat la consultări şi PRM. Preşedintele a precizat că, de altfel, la consultările de la Cotroceni, liderul PRM a avut cele mai mici exigenţe în privinţa noului Guvern, respectiv să nu fie "gangsteri" în Executiv, ceea ce, în opinia lui Traian Băsescu, este foarte uşor. Reducerea fiscalităţii Preşedintele a mai spus că este foarte important ca noul Guvern să fie instalat cât mai rapid, deoarece pentru îndeplinirea promisiunii făcute în campanie referitoare la reducerea fiscalităţii începând cu 1 ianuarie 2005 este necesar ca ordonanţa de urgenţă în acest sens să fie emisă cel târziu în 31 decembrie 2004.
În caz contrar, emiterea ordonanţei în acest sens oricând în cursul anului 2005 nu va putea face aplicabilă această măsură decât de la 1 ianuarie 2006. Traian Băsescu a declarat că nu crede că "acum" se poate realiza o formulă guvernamentală extinsă, dar că s-ar putea realiza sprijinul parlamentar pentru ca Guvernul să treacă de Parlament de la prima încercare. Şeful statului a mai spus că, la consultările de la Cotroceni, nu a văzut ostilitate din partea nici unui partid politic, chiar dacă PSD doreşte să fie implicat în actul de guvernare. "Aici ne putem pune o întrebare simplă, care ţine de credibilitatea preşedintelui", a adăugat Băsescu. Legea minorităţilor Traian Băsescu a precizat că, în urma analizei stenogramelor de la întâlnirile cu partidele politice, s-a conturat ca o constată, ca "un fir roşu" nevoia adoptării unei Legi a minorităţilor naţionale. O altă constantă o reprezintă lupta împotriva corupţiei, pe care o cer cu fermitate toate partidele politice.
Domnul Băsescu a precizat că la întâlnirile cu partidele nu s-au discutat nume de miniştri, deoarece preşedintele României nu negociază nimic, aceasta fiind problema premierului desemnat. Întrebat dacă la discuţii au fost propuse şi alte persoane pentru funcţia de prim-ministru, preşedintele a răspuns: "Nu a fost propus Mircea Geoană". Traian Băsescu a refuzat să precizeze cine va fi desemnat prim-ministru, dacă Guvernul propus de Călin Popescu Tăriceanu nu va întruni majoritatea voturilor în Parlament. |
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||