|
Vladimir Putin ia măsuri după atentatele din Rusia | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut restructurarea radicală şi la toate nivelurile a instituţiilor guvernamentale în urma seriei de atacuri din ţară. Măsurile sunt de natură să întărească puterea Kremlinului. Vladimir Putin a precizat că va lua măsuri care îi vor permite lui să îi numească pe guvernatorii regionali, care în prezent sunt aleşi. El a propus şi schimbări în modul de alegere al parlamentarilor. Vor fi analizate şi alte măsuri, precum eventuala reinstaurare a pedepsei cu moartea şi crearea unui cod de alertă. Noi măsuri de securitate Preşedintele Rusiei ordonase, deja, revizuirea măsurilor de securitate în Caucazul de Nord.
El a cerut, de asemenea, o anchetă parlamentară în urma criticilor privind operaţiunile autorităţilor în timpul asediului de la şcoala din Beslan, Osetia de Nord. În prima zi de şcoală, la 1 septembrie, un grup de indivizi înarmaţi a luat sute de persoane ostatice, între care mulţi copii. Asediul a durat trei zile şi, după intervenţia trupelor ruse, a luat sfârşit. Cel puţin 326 de persoane au fost ucise-aproximativ jumătate erau copii. Rusia afirmă că asediul a atins punctul culminant când atacatorii au început să rearanjeze explozibilul instalat în sala de gimnastică a şcolii, detonând, din greşeală, o parte. Un general al armatei ruse, Iuri Baluevski, a declarat, ulterior, că Moscova ar putea lansa atacuri preventive asupra bazelor teroriştilor “în oricare zonă a lumii”.
Duminică, preşedintele Statelor Unite, George W. Bush, a făcut o vizită neaşteptată la ambasada Rusiei din Washington, ca să semneze în cartea de condoleanţe pentru cei ucişi în atacul de la şcoala din Beslan. George Bush a spus că atacul depăşeşte orice capacitate de înţelegere. "SUA şi Rusia sunt umăr la umăr în lupta împotriva terorismului”- a declarat George Bush. Cu doar câteva zile înainte, preşedintele Rusiei criticase Washingtonul fiindcă îndemnase Moscova să stea la masa negocierilor pentru a se ajunge la o înţelegere în privinţa Ceceniei. Rusia afirmă că responsabili de atacul de la Beslan ar fi rebelii ceceni, susţinuţi de militanţi musulmani străini. Autorităţile de la Moscova au pus o recompensă de 10 milioane de dolari pentru orice informaţii care vor duce la arestarea liderilor rebeli ceceni Shamil Basaiev şi Aslan Mashadov. |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||