|
Profil: Aslan Mashadov | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Din punctul de vedere al Moscovei, Aslan Mashadov s-a transformat rapid din preşedinte al Ceceniei în terorist. Pe când se afla la putere, Aslan Mashadov a eşuat în a controla facţiunile rebele rivale care au îngropat Cecenia în haos şi crime. Nici Moscova însă nu s-a grăbit să investească în reconstrucţia ţării, dând apă la moară rebelilor şi, implicit, făcând şi mai grea sarcina lui Mashadov. Aslan Mashadov şi-a început cariera în armata sovietică iar după căderea URSS a devenit comandant în armata cecenă. El a condus forţele cecene care au obligat armata rusă să se retragă din Groznâi, în 1995. A făcut parte şi din echipa care a negociat acordul de pace cu Moscova, în urma căruia trupele ruseşti au fost retrase.
Aslan Mashadov a fost ales preşedinte în 1997 dar, doi ani mai târziu, când rebelii ceceni au intrat în Daghestan, Moscova i-a acuzat pe ceceni că sunt responsabili pentru valul de atacuri cu bombă care lovise Rusia şi a retrimis trupe în regiune. Terorist Rusia l-a pus la zid şi pe Aslan Mashadov, anunţând că nu îl mai recunoaşte drept preşedinte şi calificându-l drept terorist. I s-a interzis să candideze la alegerile din 2003 şi 2004. După asasinarea preşedintelui cecen Ahmad Kadârov, Aslan Mashadov a promis că viitorul preşedinte va avea aceeaşi soartă. Aslan Mashadov era văzut însă ca un moderat şi a condamnat atacul de la şcoala din Beslan, subliniind din nou că nu e de acord cu atacurile împotriva civililor. |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||