|
Preşedintele Ceceniei Ahmad Kadârov ucis într-un atentat | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Preşedintele Ceceniei Ahmad Kadârov şi comandantul trupelor ruseşti din republică, generalul Valeri Baranov se aflau pe stadionul Dinamo, din Groznâi, unde luau parte la ceremoniile aniversare care marchează victoria asupra Germaniei naziste. Potrivit ştirilor iniţiale, şi Kadârov şi Baranov ar fi fost ucişi în explozia extrem de puternică survenită în zona tribunei oficiale. Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a confirmat uciderea lui Ahmad Kadârov. Conform ultimilor date, au fost ucise cel puţin 30 persoane şi alte câteva zeci rănite. Informaţiile contradictorii reflectă în fapt haosul existent la faţa locului. Televiziunea rusă a difuzat scenele de panică petrecute pe stadion, când s-au tras şi focuri de armă. Nu este clar care a fost dispozitivul exploziv Un purtător de cuvânt al ministerului rus pentru situaţiile de urgenţă a precizat iniţial că a explodat o mină de teren amplasată în tribuna principală, în zona rezervată pentru protocol. O a doua mină a fost găsită după evacuarea stadionului.
În ulterior, un oficial din serviciile de securitate a spus că bomba a fost de fapt amplasată în structura de beton a stadionului - probabil disimulată acolo în cursul recentelor lucrări de construcţii - de aceea nu a putut fi depistată de controalele extrem de stricte făcute înainte de manifestările de duminică. Nimeni nu şi-a asumat responsabilitatea atentatului, însă este pus pe seama separatiştilor ceceni. Putin promite răzbunare Cu câteva minute înaintea atentatului, preşedintele Rusiei Vladimir Putin şi-a făcut apariţia, în Piaţa Roşie, la parada militară care marchează 59 de ani de la victoria împotriva Germaniei în cel de-al doilea război mondial. La puţin timp după, Putin a avertizat că pedepsirea celor vinovaţi de atentat este "inevitabilă". Liderul rus l-a primit imediat pe fiul lui Kadârov, Ramzan, căruia i-a spus că liderul cecen "a murit neînfrânt". "A fost un erou. A demonstrat în toată activitatea sa, de maniera cea mai convingătoare, că nu poţi şi nu trebuie să pui semnul de egalitate între, pe de o parte, bandiţii şi teroriştii, iar de cealaltă parte, poporul cecen", a mai spus Putin. Dintr-o tabară într-alta Împotriva lui Ahmad Kadârov fuseseră lansate mai multe încercări de asasinat. Alegerea sa în fruntea republicii, în octombrie trecut, într-un scrutin foarte controversat, îl făcuse o figură şi mai urâtă pentru rebeli.
Separatişti din rândul cărora provenise el însuşi. Şi asta deoarece Kadârov nu făcuse altceva decât să schimbe tabăra. În perioada primului război ruso-cecen, din 1994-96, luptase de partea rebelilor. Moscova îl considerase de altfel mult timp un militant musulman. Puternic atentat la prestigiu Vladimir Putin a trimis trupele ruseşti în Cecenia încă din 1999, de pe vremea când era prim-ministru, justificând intervenţia militară drept o operaţiune antiteroristă. Însă în ciuda unor succese aparente repurtate de militarii ruşi, cecenii şi-au continuat fără întrerupere atacurile împotriva Rusiei - chiar prin acţiuni şi atentate la Moscova. Aproape săptămânal au loc ambuscade împotriva militarilor ruşi, inclusiv prin atacuri cu bombe acţionate de la distanţă.
Numai săptămâna trecuă, susţin surse ale saparatiştilor ceceni, au fost ucişi 20 de soldaţi ruşi. Uciderea lui Ahmad Kadârov reprezintă o lovitură extrem de serioasă dată prestigiului preşedintelui rus Vladimir Putin, care susţinea că situaţia din Cecenia este nu numai ţinută sub control, dar şi pe cale de a se îmbunătăţi. Dacă nu a putut supravieţui nici măcar Kadârov, care, în ochii Moscovei, reprezenta cea mai bună speranţă de a ţine Cecenia sub control, este greu de văzut cum ar mai putea găsi Rusia un om care să-i facă jocul. Uciderea sa ar putea constitui, spun analiştii, un semnal foarte serios dat Moscovei că ceea ce se impune în Cecenia nu este continuarea războiului - interminabil, cu victime nenumărate - ci o schimbare totală de strategie. |
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||