BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 08 Decembrie, 2008 - Published 16:48 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Căderea lui Slobodan Milosevic
Arena: Căderea lui Miloşevici partea I

În 1995 pacea în Bosnia părea asigurată în urma acordului de la Dayton. Miloşevici era prezentat peste tot ca om al păcii.

În noiembrie 1996 în alegerile locale opoziţia câştigă in 17 oraşe inclusiv la Belgrad.

Dar la instigarea soţiei sale, Mira Marcovici, autorităţile măsluiesc rezultatele.

Opoziţia protestează timp de peste două luni şi în cele din urmă Miloşevici cedează.

Pentru a nu pierde însă teren începe să joace mai intens cartea naţionalistă. De la venirea sa la putere el îngrădise treptat autonomia provinciei Kosovo.

Albanezii reacţionaseră până atunci doar pe plan politic. Acum însă apare gruparea de rezistenţă armată UCK care trece la acţiune, lansând atacuri cu grenade în mai multe oraşe.

Represaliile sârbe sunt dure, au loc masacre in mai multe sate. Este începutul degringoladei.

În prima parte a seriei BBC despre „Căderea lui Miloşevici” Alexandru Hâncu reaminteşte iniţiativele diplomatice occidentale eşuate în problema provinciei Kosovo, situaţie care a dus în cele din urmă la bombardarea Serbiei de către forţele NATO.

Arena: Căderea lui Miloşevici partea a II-a

În 1999 Miloşevici intensifică campania împotriva albanezilor din Kosovo şi respinge ultimatumul NATO.

Infrastructura militară a Iugoslaviei este bombardată timp de trei zile. Armata rusă intră în stare de alertă şi Miloşevici ordonă armatei iugoslave din Kosovo să se dezlănţuie.

Comandantul suprem al forţelor aliate din Europa cere extinderea ofensivei aeriene ca să lovească mijloacele de transport şi elemente ale infrastructurii civile.

La Belgrad sunt bombardate clădiri militare şi sunt distruse poduri peste Dunăre la Novi Sad.

În Kosovo masacrele şi distrugerea sistematică a satelor continuă. În partea a doua a seriei BBC „Căderea lui Miloşevici”, Alexandru Hâncu derulează filmul iniţiativelor diplomatice febrile între Moscova, Londra, Paris, Washington care au dus în cele din urmă la capitularea lui Miloşevici în Kosovo.

Arena: Căderea lui Miloşevici - partea a III-a

Pentru Miloşevici războiul din Kosovo a fost o nouă umilinţă iar Tribunalul de la Haga îl acuzase de crime de război şi genocid.

Dar atâta vreme cât rămânea la putere nu putea fi extrădat. Salvarea lui consta deci în obţinerea unui nou mandat prezidenţial. Şansele păreau favorabile, şi nu în ultimul rând pentru că opoziţia era foarte dezbinată.

În ultimul episod al seriei BBC „Căderea lui Miloşevici”, Alexandru Hâncu reaminteşte eforturile disperate ale cuplului Miloşevici de a rămâne la putere: acţiunile ilegale şi chiar criminale împotriva unor membri marcanţi ai opoziţiei, măsluirea rezultatului alegerilor prezidenţiale, decizia foştilor aliaţi ai lui Miloşevici de a-l abandona şi în cele din urmă arestarea şi trimiterea lui la Tribunalul de la Haga.




ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>