|
ISTORIE | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Arena: Marele jaf din 1959 de la Banca Naţională Cinci bărbaţi şi o femeie au fost acuzaţi că în 1959 sub ameninţarea armelor, ziua în amiaza mare, în plin Bucureşti au jefuit o maşină a Băncii Naţionale a României, furând un milion şase sute de mii de lei, echivalentul unui milion de dolari la cursul de astăzi. Cei şase au fost arestaţi după două luni de investigaţii şi obligaţi să reconstituie în faţa camerelor de filmare prezumtivul jaf. Filmul a rulat în circuit închis, numai pentru membrii de încredere ai partidului. Din acest film reiese că singurele probe împotriva acuzaţilor au fost mărturisirile lor. Desigur, în film sunt arătate pachete de bancnote şi arme găsite în apartamentele lor dar imaginile fac parte din reconstituire şi sunt poate viziunea scenaristului. Nici mărturisirile inculpaţilor nu sună foarte convingător. Pe de altă parte câtă credibilitate se poate acorda acestor mărturisiri când se cunosc metodele de anchetă ale securităţii? Cazul a fost povestit într-un film documentar prezentat la canalul 4 al televiziunii BBC. Filmul se intitulează The Great Communist Bank Robbery şi a fost realizat de regizorul Alexandru Solomon. În emisiunea Arena, Dorian Galor încercă să explice de ce jaful din 1959 de la Banca Naţională rămâne încă un mister. Arena: relaţia complexă dintre comunism şi fotbal Fotbalul a fost o prezenţă constantă în cultura sportivă a fostei Uniuni Sovietice şi a statelor satelite din blocul răsăritean. Însă regimurile totalitare au influenţat sportul rege într-un mod complet necunoscut pentru sportul din lumea occidentală. În Rusia, pe vremea temutului Beria, fotbaliştii erau trimişi în Siberia dacă îndrăzneau să încalce linia oficială şi să nu cedeze în faţa celor de la Dinamo Moscova, echipa serviciilor secrete. În interiorul blocului comunist, fotbalul nu mai era doar o întrecere sportivă, ci şi o luptă a orgoliilor, care a făcut victime printre sportivi sau printre cei implicaţi în conducerea cluburilor de fotbal. Un studiu asupra relaţiei complexe dintre comunism şi fotbal. Atentatele din 11 septembrie
În septembrie 2002 se aniversa un an de la atentatul terorist asupra World Trade Centre din New York. Realizatorul programului, Victor Bratu, a trecut în revistă ce s-a întâmplat în anul care a trecut de la atentate: el descrie reacţia imediată a guvernului şi populaţiei americane, solidaritatea manifestată de comunitatea internaţională, declaraţiile lui George W Bush, Tony Blair, Kofi Anan.. La câteva zile după atentat, administraţia americană este convinsă că autorul este organizaţia Al Qaida. Dar este mult mai mult decât un simplu atac terorist, susţine multă lume, este practic o declaraţie de război. SUA îşi modifică radical atitudinea. Apare aşa numita doctrină Bush. El spune întregii omeniri: "sunteţi ori cu noi ori cu teroriştii”. Pentru prima oară, NATO pune în aplicare principiul pe care a fost cladită alianţa: „toti pentru unul, unul pentru toti”. Bush ordonă atacarea regimului Taliban din Afganistan, care găzduieşte organizaţia Al Qaida. Arena: CIA de la înfiinţare până la atacurile din 11 septembrie
CIA a fost creată în 1947, chiar la începutul Războiului Rece. Mel Goodman a lucrat acolo timp de 20 de ani, ca analist în probleme sovietice. "Agenţia centrală de informaţii a fost înfiinţată pentru a analiza date de spionaj. Abia după 5 ani, la insistenţele unor înalţi oficiali, i s-a dat şi posibilitatea de a organiza operaţiuni sub acoperire. CIA a fost gândită ca un organism obiectiv al administraţiei, care să dea analize cât mai bune, şi fără culoare politică. Ţinta principală era URSS - lumea se afla la începutul războiului rece, dar ideea unei astfel de agenţii a apărut imediat după Pearl Harbour", spune Mel Goodman. Emisiunea Arena, realizată de Adrian Chiculiţă, despre agenţia centrală de informaţii de la înfiinţare până la atacurile de la New York. Emisiunea Arena: răscumpărarea evreilor Programul are ca punct de pornire cartea istoricului Radu Ioanid, Arena: 'Operaţiunea Baioneta' Emisiunea Arena despre "Operaţiunea Baioneta" prezintă - în premieră - mărturiile agenţilor Mossad care au participat la asasinarea palestinienilor implicaţi - direct, sau indirect - în masacrarea atleţilor israelieni la Jocurile Olimpice din 1972, de la Munchen. În timpul Jocurilor Olimpice de vară desfăşurate în anul 1972 la Munchen - la vremea respectivă aflat în Germania de Vest - au fost ucişi 11 sportivi israelieni de organizaţia teroristă palestiniană "Septembrie Negru". La doar câteva zile după masacru, premierul Israelului, Golda Meir, a ordonat - în secret - Mossadului (Serviciul de Informaţii al Israelului) să-i găsească şi să-i asasineze pe cei vinovaţi de organizarea şi comiterea masacrului din satul olimpic. În următorii şapte ani, au fost ucişi în jur de 20 de palestinieni suspectaţi că au fost implicaţi în operaţiunea de la Munchen. Asasinatele au avut loc în Europa şi în Orientul Apropiat. Această campanie a fost dusă de o echipă specială a Mossadului supranumită „kidon" (în ebraică acest cuvânt înseamnă „baionetă"). Operaţiunea, intrată în istorie sub numele "Operaţiunea Baioneta", a făcut subiectul multor relatări ale jurnaliştilor, scriitorilor şi regizorilor de film. Arena: Ruşii din Estonia - discriminare sau reparaţie istorică? Îndepărtarea unei statui a soldatului Armatei Roşii din centrul capitalei Estoniei a produs cele mai violente proteste de la câştigarea independenţei faţă de Uniunea Sovietică. Incidentul a declanşat un conflict diplomatic între Rusia şi Estonia şi a redeschis dezbaterea cu privire la soarta minorităţilor ruse din fostele state sovietice. Pentru a primi acest drept, ei trebuie să fie "naturalizaţi", adică să treacă teste de limbă şi istorie estoniană. Paşapoartele acestor cetăţeni, sau mai degrabă non-cetăţeni, estonieni nu sunt roşii ca ale estonienilor cu drepturi depline, ci gri, iar pe ele scrie "străin estonian". În aceste condiţii, sunt sau nu discriminaţi etnicii ruşi din Estonia? Cum pot fi rezolvate conflictele recente, rodul a 50 de ani de ocupaţie sovietică? Istorie şi Destine - Argentina şi România Pentru Nora Copani cel mai dificil moment a fost identificarea rămăşiţelor pământeşti ale surorii ei. Irene Krichmar şi soţul ei, Miguel Angel Butrón, adică sora şi cumnatul Norei, Ei sunt doi dintre cei aproximativ 30.000 de argentinieni dispăruţi în perioada dictaturii militare dintre anii 1976 şi 1983. În septembrie 2007 se s-a deschis primul muzeu dedicat acelei perioade. Numit „Spaţiu pentru Memorie şi Promovarea Apărării Drepturilor Omului”, el e amplasat în fostul sediu al „Şcolii Tehnice a Marinei Militare” – ESMA – unde a activat unul dintre cele mai notorii centre de detenţie clandestine ale armatei, în anii 70. Va fi un muzeu asemănător “Memorialului Victimelor Comunismului şi Rezistenţei de la Sighet” – dedicat tot unor destine spulberate de o dictatură. În cazul României dictatura a fost comunistă. Arena: Boris Elţîn şi Rusia vremii lui Au şi cărţile soarta lor, spune un vechi adagiu, şi biografia lui Boris Elţîn, scrisă de Leon Aron şi publicată pe 4 ianuarie 2000 de prestigioasa editură Harper Collins, este poate cel mai clar exemplu. Din biografie lipsea pagina finală a carierei politice a lui Elţîn, neaşteptata demisie pe 31 decembrie 1999, anunţată în loc de mesaj de Anul Nou. Se poate spune că a fost cel mai puţin protocolar mesaj adresat naţiunii cu o astfel de ocazie. Fie şi pentru faptul că Boris Elţîn le-a cerut ruşilor iertare pentru greşelile guvernării sale. E neîndoielnic că Elţîn a prezidat peste o perioadă extraordinară din istoria Rusiei, dând lovitura de graţie Uniunii Sovietice şi partidului său comunist. Imaginea emblematică a acelui moment este cea a lui Boris Elţân suit pe tanc, în faţa parlamentului, denunţând sfidător puciul împotriva lui Mihail Gorbaciov. Cât de mult a reuşit şi cât de mult a cântărit în tot ceea ce s-a întâmplat lipsa unui "trecut utilizabil"? Cum a ajuns un politician care a început prin a inspira devoţiune să îşi atragă atâtea critici? Documentar: Germanii sudeţi În aprilie 1945, comunitatea germanilor sudeţi din Cehoslovacia, care număra trei milioane de oameni, a fost expulzată din ţară iar elita sa executată. Era răzbunarea cehilor pentru ocuparea ţării lor de către Germania nazistă. Aproape 60 de ani mai târziu episodul a ieşit din nopu la suprafaţă odată cu cerea de aderare a Cehiei la Uniunea Europeană. Timpul nu a îngustat însă păpastia dintre punctele de vedere ale celor două naţiuni: cehii susţin în continuare că nu au ce să-şi reproşeze, că nu ei au declanşat războiul şi că germanilor sudeţi expulzaţi nu li se cuvin despăgubiri deoarece a fost un „transfer de populaţie” în timp ce vorbesc de expulzări, deposedare de bunuri, ba chiar şi de genocid. În acest documentar transmis în 2003, Stelian Dorobanţu (nume de microfon Victor Bratu) descrie drama germanilor sudeţi de la început şi până în ziua de astăzi. Ascultaţi documentarul realizat de Victor Bratu. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||