|
Din muzeele Rusiei lipsesc 50 de mii de piese de valoare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Autorităţile din Rusia au anunţat că din muzeele ţării lipsesc cel puţin 50 de mii de piese de valoare. Este doar rezultatul preliminar al unei investigaţii de amploare, în condiţiile în care anchetatorii mai au de definitivat inventarul a încă 4 sute de muzee. Această investigaţie fără precedent a poliţiei din Rusia a început acum doi ani. Ea a fost declanşată după ce s-a descoperit că din cel mai important muzeu al ţării, Hermitage, din Sankt Petersburg, lipseau circa două sute de exponate. Investigatorii au confirmat acum că problema a luat amploare la nivel naţional. Din muzeele ruseşti au fost furate sau pierdute zeci de mii de piese de valoare. Unul dintre anchetatori a declarat BBC că majoritatea furturilor au fost comise de angajaţi ai muzeelor, inclusiv de paznici. El a atribuit o parte din vină şi unor oameni de ştiinţă care au avut acces la exponatele importante. Experţii în artă susţin că guvernul rus trebuie să ia acum o serie de măsuri de urgenţă. Mai întâi, trebuie să facă o bază de date completă, cu toate piesele din muzee. Apoi, să mărească salariile angajaţilor din aceste instituţii, pentru a-i face să fie mai puţin tentaţi de furt. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||