BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 13 Mai, 2008 - Published 16:38 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Guyana cere punerea Amazonului sub administraţie britanică

Amazon în Guyana
Fluviul Amazon în Guyana
În noiembrie 2007, când specialiştii dezbăteau schimbările climatice la conferinţa ONU de la Bali, Indonezia, o propunere neobişnuită a venit din partea cealaltă a lumii.

Preşedintele Guyanei, stat sud-american de 750 de mii de locuitori, a propus ca întreg Amazonul să fie pus sub administrarea Marii Britanii, care-n trecut administrase ţara sa, ca putere colonială.

Potrivit preşedintelui Bharrat Jagdeo, Guyana nu are puterea financiară să păstreze pădurea amazoniană, fiind cea mai mică putere economică din America de Sud.

Domnul Jagdeo a adăugat că, din punct de vedere economic, Guyana ar avea numai de câştigat dacă pădurea tropicală ar fi tăiată. El este de părere că numai ţări puternice, precum Marea Britanie, pot păstra mediul aşa cum e.

Exemplul Iwokrama

Ideea controlului din afară nu e nouă în Guyana. În 1989 ţara a decis ca o parte din pădurea sa ecuatorială, adică aproape 500 de mii de hectare din zona numită Iwokrama, să fie administrată de statele Commonwealth.

Şapte ani mai târziu printr-un decret guvernamental a fost înfiinţat şi centrul de studii Iwokrama.

Centrul îmbină turismul, tururi de vacanţă cu ghizi speciali, dar şi operaţiuni de exploatare a lemnului.

Centrul Iwokrama
Centrul de studii Iwokrama

Preşedintele Jagdeo vrea acum să extindă modelul în întreaga zonă a Amazonului aflată sub controlul Guyanei.

În centru se pot afla cel mult 50 de turişti deodată, iar ghizii sunt aleşi exclusiv din cele 16 comunităţi locale.

La început, centrul de la Iwokrama a fost susţinut financiar din donaţii internaţionale, dar acum la 20 de ani de la înfiinţarea sa, se străduie să reziste doar pe baza câştigurilor proprii.

„După atacurile teroriste de la 11 septembrie, atenţia lumii s-a îndreptat către combaterea terorismului iar noi am pierdut o parte importantă din donaţii”, spune Ray Imhoff, directorul centrului.

„Atunci ne-am dat seama că Iwokrama trebuie să devină viabil economic, ca să nu mai depindă doar de donaţii”.

Recent, firmele care exploatează lemnul au primit certificate internaţionale pentru tăieri în pădurea tropicală. Directorul Centrului este de părere că aceste firme vor da un impuls economiei locale.

Unul dintre ghizii din Iwokrama, Ron Allicock, spune că protejarea pădurii Iwokrama nu e posibilă decât cu sprijin internaţional.

„Fără ajutor din afară e imposibil pentru localnici să asigure conservarea pădurii. Cu cât e mai multă lume implicată, cu atât mai bine”.

Sprijin internaţional?

Guyana

Dar implicarea comunităţii internaţionale în chestiuni interne ale Americii de Sud a fost întotdeauna o chestiune delicată.

Oficial, Brazilia nu a comentat în nici un fel propunerea Guyanei ca Amazonul să fie administrat din afară. Dar se ştie că Brazilia nu e de acord cu nici un fel de prezenţă străină atunci când e vorba de Amazon.

Mai mult, guvernul brazilian a anunţat că lucrează la un proiect de lege prin care vizitarea Amazonului va necesita permise speciale pentru străini.

Autorităţile braziliene se tem că sub acoperirea unor expediţii ştiinţifice se află trimişii unor mari companii dornice să exploateze resursele Amazonului. E vorba în special de companii farmaceutice.

Propunerea Guyanei nu a fost discutată nici măcar în Tratatul de Cooperare în Amazon, care reuneşte Bolivia, Columbia, Peru, Surinam, Venezuela dar şi Brazilia şi Guyana.

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>