|
Brazilia – Prezentare generală | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Brazilia este cea mai importantă ţară din America de Sud, un gigant economic şi una dintre cele mai mari democraţii de pe glob. Dar, ca şi o parte dintre vecinii săi, Brazilia a avut o istorie destul de zbuciumată din punct de vedere economic, cu multe suişuri şi coborâşuri. O datorie externă imensă şi un nivel înalt al inflaţiei au încetinit dezvoltarea acestei uriaşe ţări. Distrugerea junglei amazoniene, care ocupă o mare parte din teritoriul Braziliei, a devenit o sursă majoră de îngrijorare. INTRODUCERE În timpul regimului militar din ani '70, o decizie de populare a junglei amazoniene a dus la distrugerea unei mari părţi din pădurile tropicale. Din păcate, procesul de despădurire continuă şi în zilele noastre, dar programul de migraţie sprijinit de guvern a fost oprit. În 2005, guvernul a anunţat că o cincime din teritoriul junglei amazoniene a fost distrus în urma tăierii pădurilor. De atunci, guvernul a început un program de stopare a tăierilor ilegale şi a introdus o metodă mai strictă de acordare a certificatelor de proprietate a pământului. Totuşi, organizaţiile de protecţia mediului susţin că aceste iniţiative au avut efecte extrem de limitate. Resurse naturale Brazilia beneficiază de enorme resurse naturale: minereul de fier, spre exemplu, este extrem de căutat de ţările care se specializează în manufactură, inclusiv China.
În acelaşi timp, ca urmare a dezvoltării unor exploatări în largul oceanului, Brazilia a încetat să mai importe petrol, după ce decenii fusese dependentă de producători externi. Brazilia a trecut prin câteva crize economice grave, dar în urma reformelor economice din anii ’90 care au inclus privatizarea unor mari instituţii, ţara a intrat într-o perioadă de relativă stabilitate economică. Totuşi, persistă mari diviziuni între săraci şi bogaţi. Majoritatea pământului arabil din Brazilia se află în mâinile unui grup relativ restrâns de familii foarte bogate. Mişcarea Muncitorilor Rurali fără pământ (MST) militează pentru schimbarea acestei situaţii prin redistribuirea pământurilor. Această grupare organizează proteste şi ocupă cu forţa terenuri arabile pentru a atrage atenţia asupra scopurilor sale. Nivelul de trai Programul anti-SIDA din Brazilia a devenit un model pentru alte ţări în curs de dezvoltare. Măsurile luate de către guvern au dus la stabilizarea ratei de infecţie cu HIV, iar numărul de decese cauzate de SIDA se află în continuă scădere. Brazilia a renunţat să cumpere medicamente de la marile companii farmaceutice şi a reuşit să producă medicamente anti-SIDA la un preţ mult mai mic. Brazilia este admirată pentru succesul echipei sale naţionale de fotbal, câştigătoare de 5 ori a Cupei mondiale. Printre contribuţiile sale la cultura mondială se numără muzica compozitorul Heitor Villa-Lobos precum şi a lui Antoni Carlos Jobim, unul dintre artiştii care a contribuit la popularizarea stilului muzical Bossa Nova. DATE GENERALE
Politică: Luiz Inacio Lula da Silva, preşedintele de centru-stânga al Braziliei, beneficiază de sprijinul populaţiei sărace, dar partidul pe care îl reprezintă a fost acuzat de corupţie în nenumărate ocazii. Lula a câştigat un al doilea mandat în 2006. Economie: Brazilia este cea mai mare economie din America latină. În ciuda unei creşteri economice puternice în timpul regimului preşedintelui Lula, milioane de brazilieni continuă să trăiască în condiţii de sărăcie. Relaţii internaţionale: Brazilia doreşte să obţină un loc permanent în consiliul de securitate. Relaţiile sale cu Bolivia au suferit în 2006 în urma unui conflict legat de accesul la gazul provenit din Bolivia. Statistici Numele complet: Republica Federativă a Braziliei LIDERI:
Preşedinte: Luiz Inacio Lula da Silva Luiz Inacio Lula da Silva, cunoscut sub porecla de Lula, a obţinut un al doilea mandat printr-o victorie zdrobitoare la alegerile din octombrie 2006. El promisese în campania sa electorală să accelereze creşterea economică şi să micşoreze distanţa dintre săraci şi bogaţi. În ianuarie 2007, Lula şi –a început al doilea mandat ca preşedinte şi a anunţat un program de investiţii extrem de ambiţios. Lula a promis să îi ajute pe cei mai săraci locuitori ai Braziliei şi să continue creşterea economică. Dar, datorită unei susţineri mai scăzute în congres, partidul Muncitorilor care îl sprijină pe Lula va trebui să recurgă la alianţe politice pentru a introduce reformele politice, sociale şi fiscale pe care le plănuise. Lula a adoptat o politică fiscală dură în timpul primului său mandat. Măsurile sale au dus la stabilizarea economiei şi la scăderea nivelului inflaţiei şi a datoriei externe. El a schimbat sistemul de pensii şi a introdus a creştere modestă a salariului minim pe economie. Programele sale sociale au beneficiat milioane de familii sărace. Dar, în acelaşi timp, a fost nevoit să facă faţă unui val de confiscări de terenuri, datorită frustrărilor populaţiei faţă de ritmul lent al reformelor agrare. În 2005, popularitatea sa a primit o lovitură când partidul de guvernământ a fost acuzat de corupţie, mai precis că a plătit pentru voturi în congres. Preşedintele şi-a cerut scuze şi a spus că nu a ştiut nimic despre aceste acuzaţii de corupţie. Lula s-a născut în 1945, într-o regiune săracă din nord-estul Braziliei. Familia sa s-a mutat la Sao Paulo când acesta avea 7 ani. Lula şi-a întrerupt studiile la 14 ani pentru a deveni un muncitor calificat. În anii 70, actualul preşedinte şi-a făcut ucenicia ca înfocat lider de sindicat în suburbiile industriale ale Sao Paulo-ului. Mai târziu, Lula a devenit unul dintre membrii fondatori ai Partidului Muncitorilor, aflat la putere în acest moment. PRESA În Brazilia, cea mai mare ţară din America de sud, există mii de ziare şi posturi de radio şi sute de posturi de televiziune. Totuşi majoritate acestor ziare şi posturi de radio şi televiziune se află în mâinile unui grup relativ restrâns de investitori. Spre exemplu, grupul local Globo, cel mai popular post de televiziune din Brazilia, deţine de asemenea şi câteva posturi de radio, câteva canale de cablu şi ziare. Programe de televiziune şi telenovele braziliene sunt preluate de posturi de televiziune din restul lumii şi atrag audienţe imense atât acasă cât şi peste hotare. Libertatea presei este garantată prin constituţie în Brazilia; ca urmare, au loc dezbateri vii pe marginea unor probleme politice sau sociale controversate. Sistemul de televiziune digitală este în proces de a fi introdus în Brazilia şi se speră că trecerea de la sistemul analog la cel digital va fi finalizat până în anul 2016. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||