|
Vot prelungit cu trei ore în alegerile parlamentare din Iran | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Autorităţile de la Teheran au anunţat că au prelugit votul cu încă trei ore, pentru ca să permită unui număr cât mai mare de persoane să voteze. Anterior, şeful comisiei electorale centrale declarase că prezenţa la urne a fost oricum mai mare decât la alegerile precedente Mulţi dintre reformiştii liberali nu au fost lăsaţi să candideze la aceste alegeri. Campania electorală a fost ca şi inexistentă. Reformiştii par să fi renunţat la luptă mai ales că mulţi dintre candidaţii lor au fost descalificaţi pe motiv că nu sunt suficient de loiali valorilor islamice. Deci singura necunoscută după aceste alegeri este cum vor fi împărţite mandatele parlamentare între facţiunile conservatoare rivale. Şi, cu toate că preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad e criticat tot mai des, mai ales la Teheran, pentru modul în care administrează economia, e improbabil că va avea de suferit. Dimpotrivă, poziţia sa ar putea deveni şi mai puternică. Faptul că nu vor avea multe opţiuni între care să aleagă îi va determina pe mulţi iranieni să nu voteze deloc. Se estimează că participarea la vot nu va fi cu mult peste 50% iar în capitala Teheran probabil că va fi şi mai redusă. În spatele cortinei, câştigătorii adevăraţi ar putea fi, de fapt, tot mai puternicii reprezentanţi ai Gărzii Revoluţionare iraniene. E posibil ca foştii membri ai gărzii să îi înlocuiască pe clericii musulmani, devenind cea mai puternică forţă în Parlament. Liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Hamenei, va deveni şi el mai puternic pe măsură ce o nouă generaţie de ultraconservatori intră pe poziţii de putere. Aşadar, alegerile parlamentare de vineri vor da ocazia ultraconservatorilor să-şi întărească puterea, ceea ce înseamnă că vor scădea şansele unui compromis în problema programului nuclear al Iranului şi că politica externă a ţării va deveni şi mai dură. | LEGĂTURI ONU aprobă noi sancţiuni împotriva Iranului04 Martie, 2008 | Ştiri SUA acuză Iranul că doreşte o confruntare08 Decembrie, 2007 | Ştiri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||