Centrala nucleară iraniană de la Bushehr

Statele Unite, Uniunea Europeană, China şi Rusia au interese, de multe ori divergente, legate de acţiunile Teheranului privind achiziţionarea de tehnologie nucleară. Acţiunile lor, dictate de aceste interese, generează politici la nivel local, dar şi dezbateri intense în foruri precum Naţiunile Unite.

Statele Unite

Washington-ul suspectează Iranul că ar dori să dezvolte o armă nucleară, deşi Teheranul susţine că vrea doar un program nuclear civil, conform drepturilor conferite de Tratatul de Neproliferare Nucleară.

Autorităţile americane cred însă că Iranul a pierdut acest drept, deoarece, în trecut, a ascuns inspectorilor internaţionali date privind facilităţile sale din acest domeniu.

	Preşedintele Bush este un critic declarat al liderului iranian

În 2006, Statele Unite par să fie optat în mod evident pentru o politică a presiunilor diplomatice, în vederea eliminării a ceea ce consideră "ameninţarea iraniană". Congresul american a aprobat un buget de 85 de milioane de dolari pentru programe legate de finanţarea grupărilor democratice din Iran, a schimburilor culturale şi a mijloacelor mass-media independente.

În ciuda faptului că administraţia Bush a subliniat că doreşte rezolvarea problemei iraniene pe cale paşnică, ea nu a ezitat să folosească şi mijloace diplomatice dure pentru a-şi atinge scopurile.

Washingtonul a fost perceput drept un factor-cheie în impunerea de sancţiuni ONU faţă de Iran.

Retorica din Statele Unite a escaladat în 2007, presa americană afirmând că Pentagonul examinează scenarii legate de eventuale lovituri militare contra unor facilităţi nucleare iraniene.

Cei trei membri UE

Grupul de presiune al Uniunii Europene este format din Marea Britanie, Franţa şi Germania. Acesta cere ca Iranul să înceteze activităţile de îmbogăţire a uraniului, pe care le-a declanşat rupând moratoriul internaţional, în 2006.

În mod tradiţional, grupul este perceput ca fiind adeptul unei diplomaţii mai puţin agresive în relaţia cu Iranul. De altfel, Germania are legături economice foarte puternice cu Teheranul, unde exportă numeroase produse finite.

	Preşedintele francez Nicolas Sarcozy critică deschis Iranul

Retorica Franţei faţă de Iran s-a modificat în 2007, odată cu schimbarea de regim de la Paris. Ministrul de externe francez, Bernard Kouchner, a avertizat comunitatea internaţională că trebuie să fie pregătită de "ce e cel mai rău" în legătură cu Iranul. Anterior, preşedintele Sarcozy afirmase că dosarul nuclear iranian este "cea mai mare criză a timpurilor moderne".

Premierul britanic Gordon Brown a afirmat la rândul său că e nevoie de sporirea sancţiunilor contra Iranului. Noul ministru de externe David Miliband a precizat la rândul său că Marea Britanie nu îşi va modifica politicile faţă de Iran, prin comparaţie cu perioada Blair.

Iran

Autorităţile din Irand doresc un program nuclear şi eliminarea ameninţării cu sancţiunile internaţionale. Neagă că ar încălca Tratatul de Neproliferare Nucleară şi spune că reactoarele sale vor fi folosite exclusiv pentru producţia de electricitate.

Negocierile cu Occidentul reprezintă o oportunitate pentru Teheran de a-şi normaliza relaţiile cu Occidentul şi de a obţine garanţii de securitate. Este o pistă explorată intens de moderaţii iranieni.

	Retorica liderului iranian irită statele occidentale

Pe de altă parte, programul nuclear, sau chiar construirea unei bombe atomice, preprezintă variante atractive pentru radicalii reprezentaţi de preşedintele Ahmadinejad. Aceştia consideră că o armă nucleară ar fi un bun instrument de prevenire a unei eventuale agresiuni americane.

Iranul este cel de-al patrulea producător mondial de petrol iar mulţi analişti se îndoiesc de necesitatea construirii de centrale nucleare pentru furnizarea de electricitate.

Există îngrijorări că impunerea de sancţiuni mai drastice Iranului va duce la o creştere a preţului barilului de petrol.

China

China are o relaţie economică strânsă cu Iranul. Importurile de petrol iranian sunt vitale pentru progresul economic rapid al Chinei. În 2004, cele două ţări au semnat un acord privind importuri de petrol din Iran în valoare de 70 de miliarde de dolari.

Beijingul a insistat permanent pentru găsirea unei soluţii diplomatice şi a acceptat foarte greu ca dosarul nuclear iranian să fie adus în faţa Consiliului de Securitate ONU, în care China e membru permanent.

China a subliniat în mai multe rânduri că se opune iniţierii unei acţiuni în forţă, în caz că Iranul refuză să înceteze îmbogăţirea uraniului, aşa cum i se solicită de către statele occidentale.

Rusia

Ca şi China, Rusia are drept de veto în Consiliul de Securitate ONU. În trecut, a blocat impunerea de sancţiuni din cauza relaţiei sale apropiate cu Iranul.

Moscova are un contract de un miliard de dolari prin care se angajează să furnizeze tehnologie pentru centralele nucleare iraniene.

În ultima vreme însă, poziţia sa a devenit mai critică. Unii analişti afirmă că Moscova îşi foloseşte influenţa din Iran pentru a recâştiga sprijinul unora dintre partenerii săi occidentali.

Autorităţile ruse au întărziat livrarea unor componente vitale pentru centralele iraniene. Situaţia pare să fi fost cauzată şi de refuzul Iranului de a-şi procesa combustibilul nuclear pe teritoriul Rusiei.

De când Iranul a fost adus în faţa Consiliului de Securitate, Rusia a repetat că se impune înăspririi sancţiunilor internaţionale. Iar ambasadorul rus la ONU a afirmat că orice acţiune militară contra Irakului ar avea consecinţe catastrofale pentru întreaga lume.