|
TVR a difuzat imagini cu presupuse dovezi de corupţie | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Televiziunea publică a difuzat miercuri la principala emisiune de ştiri mai multe înregistrări audio şi video care ar putea fi legate de ancheta judiciară care îi priveşte pe actualul ministru al agriculturii, Decebal Traian Remeş şi pe fostul deţinător al aceluiaşi portofoliu, Ioan Avram Mureşan. Imaginile îi înfăţişează pe cei doi schimbând între ei un plic şi purtând o conversaţie eliptică într-o cafenea sau restaurant. Înregistrările audio redau un dialog între cei doi cu privire la desfăşurarea unei presupuse licitaţii. Parchetul General a solicitat recent avizul Comisiei prezidenţiale pentru începerea urmăririi penale împotriva lui Decebal Traian Remeş pentru trafic de influenţă, iar Ioan Avram Mureş a fost reţinut la sfârşitul săptămânii trecute în aceeiaşi speţă vreme de 24 de ore. Procurorii DNA susţin că Ioan Avram Mureşan ar fi intermediat o faptă de dare de mită actualului ministru, Decebal Traian Remeş. BBC a întrebat-o pe purtătoarea de cuvânt a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Livia Săplăcan cum au ajuns elemente legate de ancheta penală la ştirile TVR: “Nu pot să vă spun cum au ajuns, atâta pot să vă spun că DNA nu a difuzat, nu a transmis nimănui aceste materiale audio-video şi ceea ce pot să vă mai spun este că DNA nu se pronunţă asupra autenticităţii acestor materiale în afara cadrului procesual”, a spus purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan. Nici Decebal Traian Remeş, nici Ioan Avram Mureşan nu au putut fi contactaţi de BBC pentru a confirma dacă înregistrările difuzate de TVR sunt autentice. În urmă cu câteva zile, premierul Călin Popescu Tăriceanu declara că îi va cere ministrului Remeş să plece din guvern numai dacă împotriva lui se vor ivi dovezi limpezi. În legătură cu prezentare la televiziune a unor astfel de înregistrări, coordonatorul programelor de "integritate publică" de la Centrul de Resurse Juridice, Radu Nicolae spune că asemenea lucruri prejudiciază anchetele judiciare “Parchetul general, doamna procuror-general, trebuie să dispună o anchetă, să afle exact persoana responsabilă şi ea să fie aspra pedepsită”, a declarat Radu Nicolae, coordonator de programe la Centrul de Resurse Juridice. | LEGĂTURI Fostul ministru al agriculturii respinge acuzaţiile de corupţie 09 Octombrie, 2007 | Ştiri Parchetul cere urmărirea lui Decebal Remeş08 Octombrie, 2007 | Ştiri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||