BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 09 Octombrie, 2007 - Published 13:03 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Papa va căuta o soluţie pentru antisemitismul din Iran
antisemitism
Problema antisemitismului în Iran a fost discutată cu Papa
O delegaţie la nivel înalt a Congresului Mondial Evreiesc s-a întâlnit marţi la Roma cu Papa Benedict, pentru a discuta despre Iran şi problema antisemitismului.

Potrivit unui reprezentant al Congresului Mondial Evreiesc, Suveranul Pontif a promis că va încerca să schimbe ceea ce a fost descrisă drept ura conducerii iraniene faţă de evrei şi Israel. Dar, aşa cum spune corespondenta BBC Frances Harrison, oficialităţile iraniene neagă vehement că sunt anti-semite şi susţin că doar se opun sioniştilor.

Membrii Congresului Mondial Evreiesc au fost primiţi la Vatican de Suveranul Pontif în cadrul unei audienţe private, în cursul căreia şi-au exprimat îngrijorarea faţă de Iran, pe care îl cred în stare de orice ca să distrugă statul Israel şi să îi terorizeze pe evrei.

Potrivit unor informaţii, se pare că delegaţia ar fi menţionat cât este de neliniştită în legătură cu Iranul şi ar fi susţinut că statul islamic este o ameninţare atât la adresa stabilităţii mondiale cât şi a evreilor.

Membrii delegaţiei evreieşti au spus că Papa a promis să afle cum ar putea fi folosită educaţia pentru contracararea anti-semitismului în general şi a ceea ce au numit ura conducerii iraniene faţă de evrei şi Israel.

Iranul nu recunoaşte existrenţa statului Israel

Probabail că Iranul va fi îngrijorat de declaraţiile potrivit cărora conducerea ţării este anti-semită, şi de ideea unirii, împotriva sa, dintre evrei şi catolici.

În Iran trăieşte cea mai mare comunitate evreiască din Orientul Mijlociu, în afară de Israel. Sunt circa 20.000 de evrei care au propriul reprezentant în Parlament şi alcătuiesc o minoritate religioasă recunoscută.

Dar întreaga conducere iraniană refuză să recunoască dreptul la existenţă al statului Israel.

Preşedintele Mahmoud Ahmadinejad a provocat indignare punând în mod repetat sub semnul întrebării amploarea Holocaustului, iar guvernul său a organizat o conferinţă la care s-au strâns în 2006 toţi negaţioniştii cunoscuţi din întreaga lume.

Această iniţiativă i-a făcut pe mulţi în străinătate să îl numească antisemit - un calificativ pe care preşedintele Ahmadinejad îl respinge.

LEGĂTURI
Franţa şi 'antisemitismul implicit'
22 Februarie, 2006 | Ştiri
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>