|
Vladimir Putin 'ar putea candida din nou la preşedinţie' | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a spus că se aşteaptă să rămână un personaj influent în politica rusească după ce-i expiră al doilea mandat, în luna martie 2008. Într-o discuţie cu jurnalişti şi experţi străini, el nu a exclus posibilitatea de a candida pentru un al treilea mandat în 2012, sau 2016, când are din nou dreptul constituţional de a face acest lucru. El a mai sugerat şi că sunt cel puţin şase candidaţi cu şanse bune de câştig în cursa prezidenţială de anul viitor. Între ei se numără şi noul prim ministru, Victor Zubkov. Vladimir Putin l-a descris pe permierul Zubkov drept "un adevărat profesionist". Acesta a fost numit în funcţie săptămâna trecută, fiind anterior un tehnocrat puţin cunoscut. 'Cursă deschisă' Vorbind de la casa sa de vacanţă de la Marea Neagră, domnul Putin l-a umplut de laude pe noul prim ministru. Până săptămâna trecută - când a fost ales de preşedintele Rusiei să devină premier - domnul Zubkov era un birocrat cvasi-necunoscut de la Garda Financiară. Dar domnul Putin l-a descris drept un administrator de excepţie, foarte pragmatic, pe care-l cunoaşte din anii '90 când au lucrat împreună la primăria oraşului Sankt Petersburg. Domnul Putin a sugerat şi că Victor Zubkov ar putea candida la preşedinţie şi ar putea fi succesorul său la Kremlin. Vladmir Putin a lăsat însă să se înşeleagă că intenţionează să rămână activ în politica rusească şi să joace un rol important din culise. Co-existenţă paşnică Domnul Putin a spus că nu s-a hotărât în legătură cu activitatea sa viitoare, întrucât are mai multe opţiuni. El a insistat că nu doreşte să slăbească poziţia succesorului său. El a spus însă că principala sa preocupare este să se asigure că Rusia rămâne stabilă şi că nu va 'deraia'. El nu a exclus posibilitatea de a candida din nou la preşedinţie în 2012, sau 2016 şi s-a descris drept un factor de care viitorul preşedinte va trebui să ţină cont. El şi viitorul preşedinte, a spus domnul Putin, vor trebui să găsească o formulă de a co-exista. | LEGĂTURI Viktor Zubkov e confirmat în funcţia de premier al Rusiei14 Septembrie, 2007 | Ştiri Vladimir Putin nominalizează un nou premier12 Septembrie, 2007 | Ştiri Rusia testează cea mai puternică bombă convenţională12 Septembrie, 2007 | Ştiri Viktor Iuşcenko acuză Rusia în cazul otrăvirii sale11 Septembrie, 2007 | Ştiri Rusia va vinde armament Indoneziei06 Septembrie, 2007 | Ştiri Rusia: şeful echipei de anchetă în cazul Anna Politkovskaia a fost schimbat04 Septembrie, 2007 | Ştiri La Beslan s-au comemorat trei ani de la masacru01 Septembrie, 2007 | Ştiri FSB-ul implicat în asasinarea Annei Politkovskaia28 August, 2007 | Ştiri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||