BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 17 August, 2007 - Published 02:10 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Noi intervenţii pe pieţele financiare din lume
Băncile centrale au intervenit de mai multe ori în ultima săptămână
Acţiunile la bursa din Japonia au scăzut din nou în valoare vineri dimineaţă pe fondul tulburărilor care afectează de o săptămână pieţele financiare internaţionale.

La deschidere, indicele Nikkei a scăzut cu peste două procente iar banca centrală a Japoniei a intervenit cu peste 10 miliarde de dolari.

Şi în Australia, banca centrală a intervenit pe piaţă cu aproape patru miliarde de dolari pentru a menţine lichidităţile.

Situaţia actuală de instabilitate de pe pieţele financiare, în urma unei noi zile de scădere a preţului acţiunilor la bursele mondiale, a fost pusă pe seama problemelor din sectorul creditelor ipotecare cu risc ridicat din Statele Unite.

Cum ratele dobânzilor în Statele Unite au crescut, tot mai multe dintre cei care au luat astfel de împrumuturi riscante nu au mai putut menţine plăţile către creditori.

Din această cauză, mai multe fonduri de investiţii financiare implicate în sectorul creditelor de risc au început să aibă probleme, ceea ce a determinat temeri că criza financiară s-ar putea extinde.

Supraveghere

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a cerut guvernelor din statele dezvoltate să îmbunătăţească supravegherea pieţelor financiare.

El a adăugat că nu crede că autorităţile nu pot lua măsuri care să prevină situaţiile de criză.

Într-o scrisoare adresată liderilor G 7, Nicolas Sarkozy a cerut investigarea rolului deţinut de instituţiile care verifică bonitatea celor care solicită credite.

Perspective incerte

Analistul financiar britanic Justin Urquhart Stewart e de părere că totuşi nu exstă motive de panică.

"Nu sunt indicaţii că urmează o apocalipsă, piaţa este doar volatilă. Economia globală este încă puternică. Poate încetineşte într-o oarecare măsură dar deocamdată totul sugerează că este doar o perioadă neplăcută şi că în şase luni ne vom uita înapoi la luna august dar ne vom fi revenit deja", e de părere analistul britanic.

Instabilitatea de pe pieţele financiare ar putea crea probleme economice pe plan mai larg dacă va continua.

E foarte probabil că în principal economia americană se va dezvolta într-un ritm mai lent, un lucru admis şi de secretarul trezoreriei americane.

Mulţi analişti nu întrevăd o recesiune a economiei americane dar perspectiva s-ar putea deteriora dacă pierderile din sectorul creditelor ipotecare vor fi mai mari decât se credea.

Dacă băncile vor începe să aibă ezitări în privinţa acordării de orice fel de împrumuturi, atunci vor fi afectate şi companiile care împrumută bani pentru a-şi finanţa operaţiunile zilnice.

Cert este că orice se întâmplă în America afectează şi restul lumii.

Însă instabilitatea din prezent survine pe fondul unei performanţe economice globale puternice de ani de zile, ceea ce ar putea diminua efectul tulburărilor de pe pieţele financiare.

LEGĂTURI
Bursele au înregistrat noi scăderi
16 August, 2007 | Ştiri
LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE
BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>