|
Care sunt caracteristicile comunităţii Yazidi ? | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Membrii comunităţii Yazidi sunt în general de etnie kurdă. Majoritatea locuiesc lângă Mosul, în Irak, însă există concentraţii mai reduse de populaţii în Armenia, Georgia, Iran, Rusia şi Turcia. Cu totul, numărul lor ajunge la circa jumătate de milion. Vorbesc un dialect kurd şi aparţin unei religii pre-islamice, cu rădăcini foarte vechi. În credinţa lor se amestecă elemente legate de venerarea lui Zorostrastru, ale Islamului şi altor culte. Principala parte a mitologiei lor e însă non-islamică şi are legătură cu vechi religii persane. Trăiesc într-o societate ierarhizată pe caste, condusă de un lider laic, un emir sau prinţ. La nivel religios supremaţia aparţine unui şeic. Yazidi au trei caste, muridii, şeicii şi pirii. Căsătoriile în afara castei sunt interzise. Auto-segregare Comunitatea Yazidi crede că a fost creată în afara restului umanităţii, de aceea trăieşte segregată de restul populaţiei.
Respinge existenţa răului precum şi noţiunile de păcat, diavol sau iad. Yazidi cred că diavolul şi-a spălat păcatele în faţa lui Dumnezeu şi a fost iertat. Aceasta a făcut ca de multe ori Yazidi să fie asimilaţi cu adoratori ai diavolului. Timp de sute de ani, musulmanii, creştinii şi Yazidii din regiunea Mosul au trăit în pace. Însă sporirea violenţei sectare în Irak a făcut ca minorităţile religioase să devină vulnerabile. În aprilie, 23 de membri ai comunităţii Yazidi au fost au fost forţaţi să coboare dintr-un autobuz şi au fost împuşcaţi pe loc. Anterior, o tânără Yazidi fusese ucisă cu pietre, pentru că fugise de acasă cu un musulman sunit. Pe de altă parte, este posibil să existe şi motive pur economice pentru atacul contra acestei facţiuni, în condiţiile în care în nordul Irakului, bogat în resurse, se dă o luptă puternică între minoritatea sunită şi kurzi sau alte comunităţi locale. | LEGĂTURI Irak: peste 200 de persoane ucise în atacuri cu bombă15 August, 2007 | Ştiri Zeci de victime într-o serie de atentate în Irak15 August, 2007 | Ştiri Două bombe ucid peste 85 de persoane la Kirkuk16 Iulie, 2007 | Ştiri O bombă în nordul Irakului ucide 105 persoane07 Iulie, 2007 | Ştiri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||