BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 06 Iulie, 2007 - Published 12:19 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Statele Unite returnează 80 de documente Rusiei
Stalin
Printre documente se află unele purtând semnătura lui Iosif Visarionovici Stalin
Statele Unite au returnat joi Rusiei câteva zeci de documente istorice importante, furate din Rusia acum mai bine de un deceniu.

Gestul american încearcă să întărească legăturile bilaterale în ciuda neînţelegerilor diplomatice din ultima vreme.

Autorităţile americane au recuperat în acest an 80 de documente de arhivă, purtând semnăturile unor conducători ruşi şi sovietici, de la Ţarina Ecaterina cea Mare a Rusiei şi până la Iosif Visarionovici Stalin.

Documentele sunt doar o parte a celor furate din arhivele istorice şi militare din Moscova şi Sankt Petersburg în anul 1994 şi, în acelaşi timp, printre ultimele care sunt recuperate.

Valoarea de piaţă a acestor documente este foarte mare - colecţionarii oferiseră pe internet sume totale de până la un milion de dolari.

Valoarea lor istorică este însă foarte greu de estimat.

Printre documente este şi un ordin de avansare în grad al unui ofiţer, semnat de către Ţarina Ecaterina a II-a în anul 1792.

Gestul american de a returna documentele recuperate este o încercare de a întări relaţiile bilaterale cu Rusia.

În ultimele luni raporturile dintre două ţări au fost marcate de dispute în legătură cu plănuitul scut american anti-rachetă din Europa de Est şi cu statutul provinciei Kosovo.

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>