|
Speranţe pentru asistentele medicale bulgare reţinute în Libia | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Uniunea Europeană este pe cale să ajungă la un compromis cu Libia, în ceea ce priveşte cele cinci asistente medicale bulgare reţinute de autorităţile de la Tripoli, sub acuzaţia că au infestat în mod deliberat copii libieni cu virusul HIV. Cazul a atras numeroase critici la adresa Libiei şi a creat probleme serioase de imagine acestei ţări, care face eforturi să revină ca membru cu drepturi depline al comunităţii internaţionale. Este pentru prima dată când se vorbeşte despre un termen-limită pentru găsirea unei soluţii politice şi financiare în ceea ce le priveşte pe asistentele din Bulgaria, precum şi pe medicul palestinian reţinut alături de acestea. Tatăl unuia dintre copiii infectaţi cu HIV, Idriss Lagha, a declarat că se va ajunge la un compromis înainte de încheierea preşedinţiei germane a Uniunii Europene, pe 30 iunie. Domnul Lagha a precizat că s-au formulat termenii un acord în urma discuţiilor cu premierul britanic Toni Blair, care s-a aflat la Tripoli zilele trecute. La momentul respectiv, şeful executivului de la Londra declarase că va face tot ceea ce este posibil pentru găsirea unei soluţii juste, atât pentru cei arestaţi cât şi pentru familiile copiilor. Negocieri Se relatează că Uniunea Europeană negociază din Mai cu autorităţile libiene. Fundaţia de caritate Gadaffi, patronată de fiul liderului libian, Safel Islam, a confirmat şi ea că acordul va fi semnat în cursul acestei luni. Fundaţia respectivă a fost cea care s-a implicat şi în găsirea unor soluţii de compensare pentru victimele atentatelor de la Lockerbie, din Scoţia, şi din Niger, atentate atribuite Libiei. În trecut, familiile victimelor scandalului infectării cu HIV au cerut câte zece milioane de dolari pentru fiecare copil. Nu se ştie însă care va fi suma care va fi convenită în final şi nici cine va contribui la fondul Uniunii Europene, destinat rezolvării crizei. Ministrul bulgar de externe a declarat că până acum nu are nici o confirmare a acordului cu Libia. | LEGĂTURI Libia: asistentele bulgare au fost condamnate 19 Decembrie, 2006 | Ştiri Tony Blair despre detensionarea relaţiilor britanico-libiene30 Mai, 2007 | Ştiri Gaddafi respinge presiunile în cazul medicilor condamnaţi30 Decembrie, 2006 | Ştiri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||