|
Prinţul Harry nu va merge cu regimentul său în Irak | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Comandantul armatei britanice, Sir Richard Dannat, a anunţat că Prinţului Harry - al treilea în linie la succesiunea tronului Marii Britanii - nu i se va permite să meargă cu regimentul său în Irak. Sir Dannat a declarat că ar exista pericole specifice la adresa nepotului Reginei Elisabeta a II-a. Anunţul comandantului armatei britanice vine după ce la începutul anului se anunţase că Prinţul Harry va merge împreună cu regimentul său în Irak, că vor fi luate măsuri de securitate dar că prinţul va putea participa la misiuni de luptă. Comandantul armatei britanice precizase însă de atunci că decizia nu este definitivă şi că s-ar putea schimba în funcţie de împrejurări. Acum, Generalul Dannat spune că ţinând cont de riscurile la care s-ar expune nepotul Reginei Elisabeta a II-a şi de toată publicitatea făcută în jurul posibilei sale prezenţe în Irak a devenit inacceptabil să i se mai permită să plece pe front întrucât s-ar pune pe sine şi pe cei din jurul său în pericol. Generalul Dannat a spus că a luat decizia după consultări ample şi după ce a făcut săptămâna trecută o vizită în Irak pentru a evalua situaţia. Decizia sa va naşte în mod sigur controverse. Mai ales sunt de aşteptat discuţii privind felul în care s-a derulat întregul episod privind plecarea Prinţului Harry în Irak. În ce-l priveşte pe cel de-al treilea în linie la tronul britanic - Prinţul însuşi - se relatează că este extrem de dezamăgit de decizia Generalului Dannat, dar că nu va renunţa la cariera militară. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||