|
Prima şedinţă CSAT prezidată de preşedintele interimar | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Preşedintele interimar Nicolae Văcăroiu a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării marţi, la Palatul Cotroceni. Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului se află solicitarea Senatului României de a i se transmite, din partea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, un punct de vedere referitor la proiectele de lege privind: securitatea naţională a României; activitatea de informaţii, contrainformaţii şi de protecţie; înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Interceptarea Comunicaţiilor; organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii; organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe. Liderul democrat Emil Boc a declarat, luni, că PD îi cere preşedintelui interimar Nicolae Văcăroiu să nu ia decizii în domeniul securităţii naţionale, care să vizeze retragerea trupelor din Irak, promulgarea legilor siguranţei sau numirea directorului SIE. "PD îi solicită preşedintelui interimar Nicolae Văcăroiu ca, în ultimele 4 zile de mandat, să nu ia decizii importante pentru România, având în vedere vremelnicia prezenţei domniei-sale la Cotroceni", a spus Boc, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PD.
Preşedintele interimar a luat act de cererea făcută de preşedintele Partidului Democrat ca: „să nu ia decizii importante pentru România în privinţa unor probleme sensibile, precum retragerea trupelor româneşti din Irak, legile siguranţei naţionale sau numirea directorului SIE” . "Preşedintele Nicolae Văcăroiu este hotărât să acţioneze, ca şi până acum, conform Constituţiei, în interesul siguranţei naţionale, al stabilităţii politice şi în interesul prestigiului internaţional al României", se arată într-un comunicat al preşedinţiei. Retragerea militarilor români din Irak poate fi hotărâtă doar de parlament, însă numai după decizia CSAT. Reprezentanţii Partidului Democrat s-au opus până acum retragerii militarilor români din Irak, poziţie similară cu cea a preşedintelui suspendat Traian Băsescu. Liderul PD Emil Boc a precizat recent că o eventuală decizie în acest sens "nu poate fi intempestivă" şi că mai înainte de o decizie politică se impune o consultare prealabilă a partenerilor din NATO şi o dezbatere serioasă în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Retragerea trupelor româneşti din Irak este subiect de dispută aprigă încă din perioada în care la conducerea ministerului apărării se afla Teodor Atanasiu, de la PNL. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||