|
SUA: arestări privind un presupus atac la o bază militară | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Potrivit anchetatorilor, cele şase persoane ar fi intenţionat să pătrundă cu arme automate în Baza Fort Dix pentru a ucide cât de mulţi soldaţi. Suspecţii au fost reţinuţi în momentul în care plănuiau atacul şi se antrenau într-o zonă rurală. Se presupune că arestarea face parte dintr-o operaţiune sub acoperire a ofiţerilor de la Biroul Federal de Investigaţii (FBI). Cei 6 suspecţi au fost prinşi în timp ce încercau să cumpere armament de la un magazin local. Autorităţile din Statele Unite au confirmat că patru dintre suspecţi erau originari din fosta Iugoslavie, unul din Iordania şi unul din Turcia. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Tony Snow, a precizat că nu există indicii că cei şase ar fi avut legătură cu vreo reţea teroristă internaţională. La baza Fort Dix au loc antrenamente anti-terorism. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||