|
'Biserica nu face partizanat politic' | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Sinodul Mitropoliei Clujului a cerut miercuri Curţii Constituţionale să găsească pârghiile necesare pentru a rezolva din punct de vedere moral criza politică din România. Apelul Sinodului este adresat Curţii Constituţionale, dar în document se face referire şi la decizia Parlamentului care va putea hotărî în privinţa preşedintelui dacă scrutinul este invalidat. Apelul se adresează şi clasei politice româneşti, care ar trebui să găsească soluţii pentru a pune capăt "spectacolului trist de pe scena politică". Într-o discuţie cu Cătălin Striblea unul din semnatarii apelului, Arhiepiscopul Andrei Andreicuţ al Albei, spune că apelul este urmarea firescă a plângerilor enoriaşilor: "Biserica nu face partizanat politic," a declarat Arhiepiscopul Andreicuţ la BBC. El a ţinut să sublinieze că "nu este o luare de poziţie pro Băsescu, sau pro PSD, sau pro liberali," deoarece "Biserica este mai presus de toate acestea". Într-un comunicat dat publicităţii miercuri, Sinodul Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului a făcut apel la Curtea Constituţională pentru soluţionarea crizei politice actuale din România. Înalţii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe atrag atenţia, în mod diplomatic, asupra abandonării principiilor democratice prin faptul că Parlamentul îşi conferă dreptul de a decide ce se va întîmpla după referendumul din 19 mai. Arhiepiscopul Andreicuţ a evitat să dea un răspuns direct la întrebarea privind semnificaţia acestei critici la adresa Parlamentului. "Este o subtilitate la care eu nu mă pricep aşa de bine ca un jurist", a declarat domnia sa la BBC adăugând că "a fost de acord cu hotărârea Sinodului care ar dori ca oamenii care se pot implica şi sunt responsabili în ţara aceasta să facă să fie linişte, înţelegere, pace. Să facă lucrurile să meargă frumos înainte." "Biserica nu ar trebui să se pronunţe asupra unei chestiuni politice", a mai spus Arhiepiscopul Andreicuţ, precizând că "Biserica se poate pronunţa asupra unei stări de spirit din sufletele oamenilor." Apelul Sinodului Mitropoliei Clujului
Mesajul Înalţilor Prelaţi este pus sub semnul echidistanţei şi al îngrijorării faţă de situaţia tensionată din prezent. Sinodul Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului a făcut apel la Curtea Constituţională pentru rezolvarea crizei politice generate de suspendarea preşedintelui României. Semnatarii mesajului sunt Mitropolitul Bartolomeu al Clujului, Arhiepiscopul Andrei al Alba-Iuliei, Episcopii Sofroniu al Oradiei şi Justininan al Maramureşului, Episcopii vicari Irineu, Vasile, Petroniu şi Iustin. Ei numesc suspendarea preşedintelui drept “o criză fără precedent” şi afirmă: “nu e căderea noastră să ne pronunţăm asupra constituţionalităţii şi legalităţii acestor demersuri." "Putem înţelege că Parlamentul a fost desemnat de popor prin alegeri libere şi că avea autoritatea să-l suspende pe preşedinte (chiar cu ignorarea avizului negativ al Curţii Constituţionale), că hotărîrea lui trebuie să fie validată sau invalidată de un referendum şi că, în această problemă, opţiunea electoratului reprezintă instanţa supremă”, se arată în mesajul Înaltelor feţe bisericeşti. Înalţii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Ardeal mai spun “Parlamentul a adoptat o lege prin care îşi conferă dreptul de a decide a-posteriori, adică după ce poporul se va pronunţa prin referendum, care va fi soarta preşedintelui suspendat." "Or, aceasta înseamnă abandonarea principiilor democratice ale statului de drept şi revenirea la practica bunului plac, specifică regimurilor totalitare. Aici nu mai poate fi vorba de legalitate sau ilegalitate, ci de imoralitate politică”, mai susţin înalţii ierarhi. Ei consideră că este datoria lor morală “de a lua atitudine” şi cer Curţii Constituţionale să îşi asume “ferm şi fără echivoc competenţa supremă de a identifica pîrghiile constituţionale” pentru soluţionarea crizei politice. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||