BBCRomanian.com

Calificarea în tutrul doi al alegerilor prezidenţiale din Franţa a candidatei Partidului Socialist (PS), Segolene Royal, şi faptul că, deşi dată perdantă de sondaje în faţa lui Nicolas Sarkozy (UMP, centru dreapta), are totuşi şanse reale de victorie, nu poate totuşi masca starea precară a stângii franceze.

Segolene Royal a obţinut 26% în primul tur, dar rezerva de voturi la stânga PS, constituită din rezultatele a şase candidaţi ai stângii radicale, de abia se ridică la 10 procente.

Cu 36% din totalul voturilor exprimate în primul tur, stânga obţine cel mai slab rezultat la alegerile prezidenţiale din 1969 încoace.

Nu este de aceea de mirare că Segolene Royal şi-a îndreptat atenţia către candidatul centrist, Francois Bayrou, care a obţinut 18,5% din voturi, propunându-i o întâlnire publică în tentativa de a-i câştiga sprijinul.

Socialiştii consideră că voturile de la stânga se vor reporta în mare majoritate automat în turul doi către Segolene Royal, ceea ce sondajele o confirmă.

Candidata comunistă Marie George Buffet, cea ecologistă Dominique Voynet şi troţkista Arlette Laguiller s-au grăbit săp acorde sprijin explicit lui Segolene Royal, iar troţkistul Olivier Besancenot şi anti-mondialistul Jose Bove au făcut apel la un vot anti-Sarkozy.

Probleme socialiştilor este că trebuie în paralel să câştige electoratul lui Francois Bayrou, de mult ori incompatibil cu celal micilor candidaţi ai stângii radicale şi extreme.

Câţiva reprezentanţi de frunte ai aripii centriste a PS, printre care fostul premier Michel Rocard, dar şi fostul ministru Bernard Kouchner, au spus că singura şansă de victorie o reprezintă alianţa cu centriştii, mai ales în perspectiva alegerilor parlamentare din luna iunie.

Problema PS este că în timpul celei de-a cincea republici, după 1958, şi de fapt după 1981 când au cucerit puterea pentru prima oară, ei nu au guvernat decât cu sprijin de la stânga şi nu s-au aliat niciodată până acum cu UDF, partidul centrist.

Partidul Socialist francez nu este precum confraţii săi din Germania, Italia, Marea Britanie, Olanda, Austria, Belgia, Ungaria sau Finlanda care au guvernat împreună cu partide de centru sau centru dreapta.

PS are dificultate în a se defini drept un partid social democrat modern şi a acceptat cu greu şi cu multe reticenţe capitalismul.

De altfel, unul dintre reprezentanţii de frunte ai aripii de stânga ai PS, Jean Luc Melenchon, a declarat că o majoritate prezidenţială cu Francois Bayrou este imposibilă.

Dar dacă Socialiştii se uită la stânga lor, constată că peisajul este dezolant.

Cu excepţia lui Olivier Besancenot, lider al Ligii Comuniste Revoluţionare, care cu 4% din voturi a repetat scorul excelent din 2002, în rest stânga extremă este, potrivit unei expresii a lui Michel Rocard din anii '90, "un câmp de ruine".

Partidul Comunist (PCF), care în 1981, când Francois Mitterrand a devenit preşedinte, era încă la 15%, a stabilit acum prin lidera sa, Marie George Buffet, un nou record negativ, nereuşind să depăşească 2%.

Comuniştii au obţinut rezultate dezastruoase chiar în municipalităţile conduse de ei, din centura "roşie" a Parisului, nord, regiunea Lyon şi sud estul Franţei.

Culmea umilinţei, în multe dintre aceste circumscripţii scorul PCF a fost depăşit de cel al lui Olivier Besancenot.

În Partidul Comunist au apărut deja voci care cer explicaţii din partea liderei şi avertizează că partidul este ameninţat cu dispariţia.

Toţi micii candidaţi de stânga au acuzat "votul util" din primul tur, în favoarea candidatei PS, de către alegători care au învăţat lecţia din 2002, când pulverizarea votului de stânga a contribuit la eliminarea canidatului Socialist de atunci, Lionel Jospin.

În aceste condiţii, PS, care a obţinut un scor mai degrabă bun în primul tur este pus în faţa dilemei: curtarea votului centrist, cu riscul alienării votanţilor de stânga sau o campanie la stânga, dar unde rezervorul de voturi seacă de la scrutin la scrutin.