BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 19 Aprilie, 2007 - Published 05:30 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Reguli sanitare stricte în mijloacele de transport în comun
tren
În timpul călătoriei, temperatura din vagoane trebuie să aibă cel puţin 18 grade Celsius
Ministerul Sănătăţii a elaborat un proiect de lege prin care doreşte să impună reguli sanitare mai stricte în mijloacele de transport în comun. Astfel, firmele de transport în comun vor fi obligate să asigure curăţenia în staţii, iar aeroporturile vor trebui să aibă spaţii igienice corespunzătoare.

Potrivit proiectului întocmit de Ministerul Sănătăţii, traseele mijloacelor de transport în comun nu vor putea să traverseze zone cu obiective protejate, precum parcuri sau locuinţe.

Totuşi, dacă acest lucru este inevitabil, trebuie respectată o anumită distanţă.

De asemenea, în momentul în care se stabileşte amplasamentul staţiilor, trebuie să se ţină cont şi de posibilitatea persoanelor în vârstă şi a celor cu handicap de a se deplasa de la domiciliu la staţia respectivă.

O altă prevedere se referă la obligaţia firmelor de transport de a asigura curăţenia în staţii şi în mijloacele de transport.

De asemenea, autovehiculele trebuie să fie dotate cu sisteme de ventilaţie, de încălzire şi de iluminat, şi cel puţin una din uşile de acces să aibă un dispozitiv care să poată fi folosit de persoanele cu handicap.

În ceea ce priveşte transportul aerian, fiecare aeroport va trebui să aibă grupuri sanitare în sala de sosire, cea de aşteptare, în zonele de tranzit precum şi în restaurante.

În timpul călătoriei, temperatura din vagoane trebuie să aibă cel puţin 18 grade Celsius, iar WC-urile să fie dotate cu săpun şi şerveţele.

La vagonul restaurant, alimentele trebuie păstrate în spaţii sperate, iar la bar va fi interzisă vânzarea cafelei în pahare de unică folosinţă

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>