|
ONU cere ajutoare de urgenţă pentru refugiaţii irakieni | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
La Geneva începe marţi o conferinţă internaţională la care se va discuta despre situaţia refugiaţilor irakieni. Agenţia ONU pentru Refugiaţi estimează că, în fiecare lună, circa 50 de mii de irakieni îşi părăsesc casele, din cauza violenţelor. Se crede că numărul total al refugiaţilor irakieni se apropie de 4 milioane. Miniştri şi alţi reprezentanţi de rang înalt din 60 de state se reunesc la Viena pentru a discuta despre ceea ce ONU numeşte "cel mai mare exod de populaţie de la evacuarea palestinienilor, în 1948, când a fost creat statul Israel". În fiecare lună, circa 50 de mii de irakieni aleg calea exilului. Majoritatea merg în Siria şi Iordania, ţări în care se află deja circa două milioane de irakieni. Agenţia ONU pentru Refugiaţi spune că cele două state vecine Irakului au început să resimtă serios presiunea creată de valul de imigranţi. Mulţi refugiaţi trăiesc într-o stare de sărăcie, neavând acces la sistemele de sănătate şi educaţie. Copii irakieni din Siria şi Iordania nu mai pot fi înscrişi în şcoli, deoarece nu mai sunt locuri disponibile. În Irak, alte două milioane de oameni şi-au părăsit locuinţele şi trăiesc cu prietenii sau rudele, de teama violenţelor sectare. ONU cere comunităţii internaţionale să trateze cât se poate de serios criza refugiaţilor irakieni. Cu ocazia conferinţei de la Geneva, liderii organizaţiei vor încerca să obţină angajamente ferme din partea Statelor Unite şi Uniunii Europene, în ceea ce priveşte acordarea de ajutoare pentru Siria şi Iordania sau acceptarea ca azilanţi politici a celor mai vulnerabili dintre refugiaţii irakieni. | LEGĂTURI Explozie în clădirea parlamentului irakian 12 Aprilie, 2007 | Ştiri Irak: atentat sinucigaş în oraşul Ramadi06 Aprilie, 2007 | Ştiri Reconstrucţia Irakului, marcată de lipsa de strategie a SUA23 Martie, 2007 | Ştiri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||