BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 10 Martie, 2007 - Published 12:40 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Siria, Iran şi SUA - alături la discuţii privind Irakul
Au fost luate măsuri sporite de securitate pentru această conferinţă
Premierului Irakului, Nouri al-Maliki a deschis conferinţa internaţională care are loc la Bagdad cu un apel la ţările din regiune şi la puterile mondiale să facă eforturi împreună pentru a pune capăt violenţelor din Irak.

Chiar la deschiderea conferinţei s-au făcut auzite două explozii în apropierea locului unde are loc conferinţa, într-o zonă în care îşi are sediul şi guvernul irakian.

Conferinţa de la Bagdad a adus laolaltă reprezentanţi ai Statelor Unite, Siriei şi Iranului pentru prima dată în ani de zile.

Washingtonul a acuzat în repetate rânduri Iranul şi Siria că alimentează insurgenţa din Irak şi până recent americanii refuzaseră ca la discuţii să ia parte aceste două ţări.

Ministrul de externe al Irakului a declarat că discuţiile au fost constructive şi pozitive.

Potrivit oficialului irakian, la întâlnire a fost stabilită formarea mai multor comisii care să discute chestiuni precum securitatea, refugiaţii şi rezervele energetice.

Ajutor din afară

În discursul de deschidere a conferinţei, premierul irakian Nouri al-Maliki a cerut ajutor pentru oprirea violenţelor.

"Lupta împotriva terorismului înseamnă că trebuie să înceteze orice susţinere financiară sau orice motivaţie religioasă pentru actele de terorism şi să punem capăt furnizării de armament către indivizi care se transformă în bombe pentru a ucide copii, femei şi bătrâni şi care ne distrug moscheile şi bisericile", a declarat premierul irakian.

Corespondentul BBC la Bagdad subliniază că deşi premierul Irakului nu a acuzat direct pe nimeni de nimic, se ştie că în special America a spus adesea că Siria ar putea face mai multe eforturi pentru a-i opri pe militanţii islamici care traversează graniţa siriană înspre Irak.

Iranul, la rându-i, a fost acuzat că furnizează arme şi că antrenează miliţii şiite.

Mesajul premierului irakian e că autorităţile fac tot ce pot din interiorul ţării pentru a opri activitatea miliţiilor dar că nu se vor face progrese dacă nu există ajutor şi din afară.

Analiştii spun că sirienii sunt încântaţi că au fost invitaţi să stea la aceeaşi masă cu americanii.

În ultimii ani, relaţiile dintre cele două ţări s-au deteriorat încontinuu.

Un ministru sirian a declarat că Damascul a dorit dintotdeauna să contribuie la încheierea conflictului din Irak.

Observatorii spun că această conferinţă de la Bagdad e menită să fie primul pas în procesul de restaurare a securităţii în Irak.

Următorul pas va fi o discuţie la nivel de miniştri de externe din Statele Unite, Siria şi Iran programată pentru luna viitoare.

Clivajul dintre musulmanii şiiţi şi suniţi din Irak se reflectă în întreaga regiune.

Iranul sprijină majoritatea şiită care domin acum scena politică din Irak.

Arabia Saudită şi alte state arabe cu populaţie predominant sunită caută însă să obţină avantaje pentru minoritatea sunită din Irak.

Iranul şi Arabia Saudită au început însă recent să coopereze îndeaproape să dezamorseze conflicte similare din Liban şi teritoriile palestiniene.

LEGĂTURI
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>