BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 01 Martie, 2007 - Published 05:25 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Pieţele bursiere asiatice: scăderile continuă
Experţii nu înţeleg de ce bursa chineză izolată poate influenţa bursele internaţionale
Pieţele bursiere asiatice au continuat să înregistreze scăderi în această dimineaţă.
La Tokyo, indicele Nikkei a scăzut cu peste un procent.

La bursa de la New York, preţul acţiunilor a înregistrat ieri creşteri.

Anterior, la New York s-a produs o cădere de peste 3 procente, generată de o fluctuaţie masivă produsă marţi la bursa din Shanghai.

La deschiderea de azi, aceasta din urmă a marcat o scădere de 2,8 procente.

Preşedintele Băncii Centrale americane Ben Bernanke a făcut o serie de declaraţii care au calmat temerile în SUA.

 Nu pare a exista nici o cauză clară a corecţiei survenite la bursă. Punctul meu de vedere este că nu se schimbă nimic în previziunile privind economia americană.
Ben Bernanke

Ben Bernanke i-a asigurat pe parlamentarii americani din Comisia de buget-finanţe că se aşteaptă în continuare ca economia americană să aibă parte de o creştere moderată, în pofida felului în care au evoluat în ultimele zile bursele internaţionale.

"Nu pare a exista nici o cauză clară a corecţiei survenite la bursă. Banca Centrală, în colaborare cu grupul de lucru al preşedintelui ţării, a analizat atent toate pieţele financiare. Acestea par să funcţioneze normal. Am supravegheat foarte atent, bineînţeles, şi economia, examinând noi date şi încercând să vedem dacă ele ne vor influenţa proiecţiile. Iar punctul meu de vedere este că, pornind de la toate aceste date, nu se schimbă nimic în previziunile privind economia americană" a spus Ben Bernanke.

LEGĂTURI
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>