În vreme ce pe plan internaţional se fac eforturi pentru a convinge Iranul să renunţe la programul nuclear, preşedintele Mahmoud Ahmadinejad insistă, în termeni duri, că nu va da înapoi în faţa presiunilor externe şi că ţara sa are dreptul să aibă un program nuclear.

Dar chiar în Iran se fac auzite tot mai multe voci care critică inflexibilitatea preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad.

Ibrahim Yazdy, fost ministru de externe al Iranului şi lider al unui partid scos acum în afara legii, a declarat că îmbogăţirea uraniului nu este în interesul ţării.

El a avertizat că o posibilă nouă rezoluţie ONU împotriva Teheranului ar putea să vizeze exporturile de petrol.

Într-o astfel de situaţie, economia, ale cărei venituri provin în proporţie de 80% din exporturile de ţiţei, ar fi foarte grav afectată, a adăugat Ibrahim Yazdy.

Mândria naţională

Însă fostul ministru de externe nu este singurul cu opinii critice la adresa strategiilor preşedintelui Ahmadinejad.

Liderul unui sindicat al jurnaliştilor, Rajab Ali Mazrui, a spus, la rândul său, că refuzul guvernului de a suspenda programul nuclear echivalează cu ceea ce ziaristul a numit "suspendarea activităţilor economice".

Aceasta pe fondul unei tot mai acute crize financiare.

De asemenea un parlamentar reformist, Ahmad Shirzad, a spus că ar dori să îl provoace pe preşedintele Ahmadinejad la o dezbatere publică pe tema politicilor iraniene în domeniul nuclear.

Şeful statului a spus în repetate rânduri că Teheranul nu va renunţa la îmbogăţirea uraniului considerând că acesta este un drept suveran al ţării.

La sfârşitul săptămânii trecute, radioul din Iran reitera această opinie a preşedintelui.

“Occidentalii ştiu că Iranul are capacitatea de a produce combustibil nuclear. Iar trenul naţiunii iraniene nu dispune nici de frâne nici de marşarier. Am demontat şi aruncat la coş frâna şi marşarierul!"

Această declaraţie a lui Mahmoud Ahmadinejad a venit în urma cererii unui mic partid de stânga de a primi explicaţii privind nivelul tensiunilor dintre regimul de la Teheran şi comunitatea internaţională.

Pentru o ţară precum Iranul, un asemenea nivel al criticilor exprimate în public este neobişnuit iar observatorii estimează ele nu vor fi publicate în presa iraniană.

Chestiunea nucleară a fost şi rămâne un subiect care ţine de mândria naţională aşa că nu sunt mari şanse ca opiniile nefavorabile să să devină majoritare în societatea iraniană.