|
Procedura suspendării | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se întrunesc marţi pentru a lua în discuţie cererea PSD de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Birourile permanente vor decide marţi data la care se va întruni Parlamentul pentru a discuta suspendarea şefului statului. Cele două birouri permanente ale camerelor Parlamentului vor verifica şi dacă există numărul constituţional de semnături pentru o astfel de cerere, adică o treime din numărul parlamentarilor. În şedinţa de marţi se va decide şi comunica şi şefului statului data la care se va întruni Parlamentul în şedinţă comună pentru a dezbate cererea de suspendare. Punctele de vedere ale domnului preşedinte sunt indiferente în acest moment al desfăşurării procedurii. Domnia sa are dreptul să se prezinte la această şedinţă comună şi să dea explicaţii. În cadrul acestei şedinţe comune se va pune în dicuţie dacă este necesară constituirea unei comisii de anchetă în legătură cu faptele care sunt imputate preşedintelui, a declarat la BBC vicepreşedintele Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, Lucian Bolcaş. În cazul în care Parlamentul va decide înfiinţarea unei comisii de anchetă privind acuzaţiile aduse preşedintelui, Parlamentul va trebui să aştepte raportul comisiei. | LEGĂTURI Primele reacţii ale partidelor12 Februarie, 2007 | Ştiri PSD începe procedurile de suspendare a preşedintelui12 Februarie, 2007 | Ştiri Iliescu îl acuză pe Băsescu de încălcarea Constituţiei07 Februarie, 2007 | Ştiri Apelul intelectualilor împotriva suspendării07 Februarie, 2007 | Ştiri Consultări privind suspendarea preşedintelui01 Februarie, 2007 | Ştiri Liderii politici iau poziţie faţă de suspendarea Preşedintelui28 Ianuarie, 2007 | Ştiri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||