|
Ofertă saudită de mediere | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Facţiunile palestiniene Hamas şi Fatah, care se luptă în Fâşia Gaza, au acceptat oferta de mediere venită din partea Arabiei Saudite. Regele Abdullah a calificat ciocnirile dintre cele două facţiuni drept 'o ruşine' care compromite cauza palestiniană. Se relatează că pe de altă parte diplomaţii egipteni insistă pe lângă cele două părţi să accepte un plan de încetare a violenţelor. Răpiri în Nablus Violenţele au declanşat şi un val de răpiri. Potrivit unor mărturii, într-un astfel de incident, circa 15 militanţi din gruparea al-Aqsa - care are legături cu mişcarea Fatah a preşedintelui Mahmoud Abbas - au intrat într-o bancă din oraşul Nablus şi au răpit un lider Hamas în faţa camerelor de luat vederi.
Într-un alt incident, cinci oficialităţi au fost răpite din Ministerul Educaţiei, aflat sub controlul Hamas. În Gaza City, duminică se auzea ecoul rafelelor de arme automate şi al grenadelor, iar civilii se grăbeau să se pună la adăpost. Şeful guvernului controlat de Hamas, Ismail Haniya, a făcut apel la liderul Fatah, preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, să îşi retragă oamenii înarmaţi de pe străzile Gazei. Luptele dintre partizanii mişcării islamiste Hamas, care controlează guvernul şi parlamentul palestinian şi cei ai partidului Fatah, al preşedintelui Mahmoud Abbas, au dus la moartea a cel puţin 24 de persoane, începând de joi. Este cel mai ridicat număr de victime din ultimele luni. Ciocnirile au pus capăt negocierilor în vederea formării unui guvern de uniune naţională. Disputele interpalestiniene au fost condamnate de Liga Arabă, Organizaţia Conferinţei Islamice şi Frăţia Musulmană din Egipt. | LEGĂTURI Violenţele interpalestiniene se agravează28 Ianuarie, 2007 | Ştiri Ciocniri sângeroase între militanţii Hamas şi Fatah27 Ianuarie, 2007 | Ştiri Noi ciocniri în Fâşia Gaza, soldate cu 8 morţi 26 Ianuarie, 2007 | Ştiri În Siria au avut loc discuţii între Fatah şi Hamas22 Ianuarie, 2007 | Ştiri | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||