|
Premierul vorbeşte despre disputa cu preşedintele | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat într-o emisiune, miercuri la televiziunea naţională că va recomanda PNL să nu susţină iniţiativa de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Preşedintele trebuie însă să înţeleagă, a mai spus domnul Tăriceanu, că nu poate face ce crede el, pentru că la rândul lui e supus controlului. Unul dintre liderii partidului Varujan Vosganian a declarat însă că PNL şi-ar putea schimba poziţia dacă "preşedintele nu va avea un comportament corect". Într-o emisiune de miercuri seară la televiziunea publică, premierul Călin Popescu Tăriceanu a încercat să se arate mai degrabă interesat de problemele guvernării. Primul ministru s-a referit la discuţiile privind strategia postaderare a României, majorarea salariilor din sectorul bugetar şi la cheltuirea fondurilor europene puse la dispoziţia autorităţilor de la Bucureşti. Premierul nu s-a ferit însă să facă şi destule referiri la recentele sale controverse cu şeful statului. "Eu nu i-am declarat război preşedintelui pentru că primul minstru într-o ţară civilizată trebuie să aibă raporturi instituţionale cu preşedintele."
"În acelaşi timp însă, dacă preşedintele va continua să încerce să transforme guvernul într-o anexă a sa, serviciile secrete, să domine cum vrea să încerce justiţia şi să o influenţeze atunci nu voi asista impasibil", a spus Călin Popescu Tăriceanu. În ceea ce priveşte demersurile partidelor din opoziţie pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, primul ministru a spus clar dacă PNL va susţine sau nu o astfel de iniţiativă. Premierul a ţinut însă să atreagă atenţia că rezultatul final depinde de comportamentul preşedintelui. Călin Popescu Tăriceanu a spus: "nu am să recomand partidului să susţină o asemena iniţiativă pentru că nu vreau ca noi să contribuim la aruncare României într-o criză instituţională. Sigur că atitudinea finală va depinde şi de comportamentul preşedintelui." "Totodată cred că cei care au iniţiat această măsură vor să-i dea un avertisment preşedintelui. El trebuie să înţeleagă că există o instituţie care controlează puterea preşedintelui şi nu este aşa cum încearcă Traian Băsescu să spună că nu e controlat de nimeni şi face ce crede el", a declarat primul ministru Primul ministru a atras atenţia asupra preţului controverselor dintre diferite puteri, preţ pe care România ar putea să-l plătească: "România nu va avea de câştigat din aceste scandaluri. Factura o plăteşte fiecare cetăţean. În 2006, România a avut investiţii duble faţă de anul viitor." "Dacă România va deveni o ţară incertă, o ţară nesigură, o ţară în care se prefigurează o alunecare către un regim de autoritate personală, investitorii vor spune: haideţi să vedem cum evoluează lucrurile, haideţi să mai aşteptăm", a adăugat Călin Popescu Tăriceanu. După câştigarea alegerilor din 2004, primul ministru şi preşedintele au avut o îndelungată serie de controverse. Acestea s-au acutizat la începutul acest an când cei doi s-au acuzat reciproc de încercări de intervenţie în favoarea unor grupuri de interese. | LEGĂTURI Opoziţia susţine suspendarea preşedintelui24 Ianuarie, 2007 | Ştiri Coaliţia de guvernare merge în aceeaşi formaţie22 Ianuarie, 2007 | Ştiri PSD cere Parchetului şi DNA să se autosesizeze20 Ianuarie, 2007 | Ştiri LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||