|
Marea Britanie: dezbatere privind rolul armatei | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Premierul Marii Britanii Tony Blair, care vă părăsi postul în cursul acestui an face un apel pentru o dezbatere naţională privind rolul viitor al forţelor armate britanice în lume. În discursul pe care-l va ţine vineri se aşteaptă ca el să vorbească despre alegerea care trebuie făcută pentru ţara sa între a continua să fie o mare putere implicată în chestiunile internaţionale şi a rămâne la fel ca restul ţărilor din Uniunea Europeană, reţinută în a se angaja militar în operaţiuni internaţionale. El deja şi-a anunţat sprijinul pentru proiectul preşedintelui Statelor Unite de a trimite suplimentar peste 20 de mii de soldaţi în Irak. Premierul britanic a spus că sprijină decizia preşedintelui Bush dar a spus că nu e nevoie ca Marea Britanie să trimită la rândul ei noi trupe în Irak. "Având în vedere condiţiile de la Bagdad din acest moment, cred că are sens pentru americani să-şi sporească capacităţile din Irak, nu doar în ceea ce priveşte forţele militare cât şi cele privitoare la reconstrucţi, reconciliere şi dezvoltare în Irak." "În ce priveşte forţele noastre militare, ne aflăm într-o situaţie diferită, la Basra." "Noi nu ne confruntăm acolo cu acelaşi tip de violenţe sectare, nu ne confruntăm cu operaţiuni Al Qaeda în acelaşi fel", a spus premierul britanic. El a adăugat că decizia domnului Bush şi operaţiunile britanice împotriva insurgenţilor din oraşul Basra din sudul Irakului urmăresc acelaşi scop de a transfera responsabilităţile forţelor locale irakiene. Noi am spus totdeauna că irakienii sunt capabili să-şi preia în propriile mâini securitatea la Basra. Şi e corect ca noi să avem un rol de sprijin. În acest moment operaţiunile noastre sunt diferite de cele americane din zona Bagdadului. Şi asta pentru că aproximativ 80 la sută din violenţele din Irak se petrec la Bagdad şi în regiunile înconjurătoare. Recent preşedintele Statelor Unite a decis trimiterea a încă peste 20 de mii de soldaţi americani în Irak, dintre care majoritatea, cinci brigăzi, vor fi desfăşurate la Bagdad. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||