Saddam Hussein a fost preşedinte al Irakului din 1979 până în 2003

Saddam Hussein a fost îndepărtat de la putere în 2003 în timpul campaniei americane din Irak.

El a fost condamnat la moarte de un tribunal irakian în noiembrie 2006.

Fostul lider irakian a spus mereu că ar prefera să fie împuşcat, nu spânzurat, fiindcă spânzurarea este pedeapsa tradiţională pentru criminali.

Ascensiunea lui Saddam Hussein

Cel care avea să devină dictatorul Irakului s-a născut într-o familie de ţărani, în apropiere de Tikrit, la 28 aprilie 1937.

Nu şi-a cunoscut niciodată tatăl şi a fost educat de un unchi de la Bagdad, de la care s-a ales cu puternice convingeri naţionaliste.

În 1957, la 20 de ani, Saddam Hussein s-a alăturat Partidului revolţionar pan-arab Baath.

Un an mai târziu, monarhia irakiană era răsturnată de lovitura de stat armată condusă de Abdul-Karim Qassem.

Însă Partidul Baath intrase în conflict cu noua guvernare.

Tânărul Saddam Hussein, faimos deja pentru agresivitate şi cruzime, a luat parte la o tentativă eşuată de asasinare a lui Qassem.

Relatările despre tentativa de asasinat, despre rănirea lui Saddam Hussein, fuga lui plină de dramatism şi refugierea lui în Egipt - probabil înflorite - au devenit mai târziu elemente de bază ale cultului personalităţii de care s-a înconjurat fostul lider.

Întors în Irak în 1964, a stat la închisoare, dar a urcat în ierarhia partidului.

Partidul Baath a luat puterea în 1968. Saddam Hussein a devenit vice-preşedinte. Apoi, în 1979, a preluat complet frâiele puterii.

Avea să-şi dezvăluie stilul de conducere la o întrunire publică a Partidului Ba'ath, în care i-a arătat cu degetul pe trădători şi le-a ordonat să iasă afară.

	Saddam Hussein a întărit capacitatea militară a Irakului

Colegii săi de partid au fost scoşi din sală şi împuşcaţi.

Din acel moment, Saddam Hussein avea să rămână în fruntea Irakului pentru un sfert de secol - prin frică, prin brutalitate, prin serviciile unui complicat aparat de securitate şi ale unui grup restrâns de asociaţi din propriul clan.

Pe de altă parte, el s-a slujit de bogăţia în petrol a Irakului pentru a moderniza economia şi a câştiga sprijin pentru propriul regim.

La un moment dat, însă, a comis una din cele mai mari dintre erorile sale.

Atacarea Iranului şi a Kuweitului

Revenirea triumfală din exil a Ayatollahului Khomeini în Iranul vecin şi revoluţia Islamică din această ţară l-au alarmat pe Saddam Hussein.

Cum nutrea ambiţii de lider regional, el a atacat Iranul în septembrie 1980.

	Invadarea Kuweitului a fost una din erorile lui Saddam Hussein

Dar în loc să răstoarne abia ivitul guvern revoluţionar iranian, atacul a antrenat ambele ţări într-un război sângeros, care a durat opt ani şi a făcut sute de mii de victime.

Saddam Hussein a făcut uz de arme chimice împotriva Iranului şi împotriva populaţiei kurde din Irak, în oraşul Halabjia.

La acea dată, Irakul era esenţialmente un client al Uniunii Sovietice, dar puterile occidentale au făcut tot ce-au putut pentru a-l sprijini.

Pentru ele, în acel conflict, Saddam Hussein era răul mai mic, vârful de lance împotriva revoluţiei Islamice.

Saddam Hussein credea că vestul, şi mai cu seamă vecinii, au o mare datorie faţă de Irak.

Aşa că în momentul în care Kuweitul a cerut achitarea sumelor enorme pe care i le acordase, Saddam Hussein a invadat ţara.

	Primul război din Golf a distrus mare parte din infrastructura Irakului

A fost o altă mare eroare.

Preşedintele Bush senior a mobilizat o coaliţie internaţională impunătoare împotriva Irakului.

În ianuarie 1991, la şase luni după invadarea Kuwaitului, aceasta a dat un atac necruţător împotriva Irakului.

Forţele militare ale lui Saddam Hussein au fost date afară din Kuweit.

Dar Saddam Hussein a rămas la putere, nu în ultimul rând fiindcă a înăbuşit fără nici o milă revoltele de după război ale kurzilor din nord şi ale şiiţilor din sud.

Căderea lui Saddam Hussein

Avea să urmeze mai bine de un deceniu de inspecţii asupra armamentului, sancţiuni - un război al nervilor dus mai cu seamă cu Washingtonul.

Au fost descoperite programe secrete de înarmare nucleară şi de alte tipuri.

Saddam Hussein a devenit căpcăunul internaţional nr. 1 în ochii Americii şi Vestului.

Şi ar fi rămas aşa, poate, vreme îndelungată, dacă n-ar fi avut loc atacurile de la 11 septembrie 2001.

Atunci, preşedintele George W Bush, fiul primului preşedinte Bush, a decis că riscul de a-l lăsa pe Saddam Hussein sila puterea devenise prea mare.

	Saddam Hussein nu a opus rezistenţă când a fost găsit de trupele americane ascuns într-o vizuină sub pământ

"Saddam Hussein are arme de distrugere în masă şi s-a folosit de ele. Saddam Hussein are obişnuinţa de a minţi lumea şi continuă să o facă. Saddam Hussein are legături cu reţele teroriste. Saddam Hussein e un pericol. Şi de aceea va fi dezarmat, prin orice mijloace", a declarat atunci George Bush.

În martie 2003, America şi aliaţii săi - cel mai mare fiind Marea Britanie - au invadat Irakul.

În urma unui asalt militar fulgerător, Saddam Hussein a fost răsturnat de la putere.

Dar tot atunci au început şi problemele coaliţiei. S-a agregat insurgenţa.

Presupusele arme de distrugere ale lui Saddam Hussein n-au fost de găsit nicăieri.

Saddam Hussein însuşi a fost găsit abia după opt luni, ascuns într-o vizuină săpată în pământ.

Dar satisfacţia capturii a fost scurtă - fiindcă nu a dus nicidecum la slăbirea insurgenţei.

A dus în schimb la crearea unui tribunal şi la un proces care a degenerat adesea în strigăte şi certuri, părăsiri de sală şi amânări.

Un proces în care nu a fost judecat doar omul Saddam Hussein ci şi regimul său brutal.

Un test al felului în care renaşte Irakul după invazie şi o mărturie asupra conflictelor care sfâşie însăşi inima acestei ţări.