BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 29 Decembrie, 2006 - Published 14:32 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
George Bush criticat de defunctul lider Gerald Ford
Gerald Ford
Criticile lui Gerald Ford nu l-au vizat doar pe preşedintele Bush, ci şi pe cei percepuţi ca fiind arhitecţii războiului din Irak
Preşedintele Statelor Unite, George Bush, a primit o critică neaşteptată în privinţa războiului din Irak de la defunctul lider american, Gerald Ford. Acesta a acordat un interviu Washington Post în anul 2004, cu condiţia ca spusele sale să nu fie publicate înainte de moartea sa.

Gerald Ford a încetat din viaţă acum două zile.

În interviu, fostul preşedinte declara că războiul din Irak a fost o greşeală şi şi-a exprimat dezacordul faţă de justificarea preşedintelui Bush pentru invadarea Irakului- anume că Saddam Hussein ar fi avut arme de distrugere în masă.

Gerald Ford a dat de înţeles că în opinia sa preşedintele Bush a deviat de la obligaţia sa supremă de a acţiona în interesul naţional al Statelor Unite.

"Nu cred că aş fi pornit războiul", a declarat fostul preşedinte american Gerald Ford, adugând: "aş fi căutat să rezolv problema prin alte căi, cum ar fi sancţiunile şi restricţiile."

 Nu cred că aş fi pornit războiul. Aş fi căutat să rezolv problema prin alte căi, cum ar fi sancţiunile şi restricţiile.
Gerald Ford

Criticile sale nu l-au vizat doar pe preşedintele Bush, ci şi pe cei percepuţi ca fiind arhitecţii războiului din Irak - fostul ministru al apărării Donald Rumsfeld şi vicepreşedintele Dick Cheney.

Criticile fostului preşedinte Gerald Ford la adresa acestora au o foarte mare greutate mai ales fiindcă cei doi au avut funcţii importante şi în timpul administraţiei Ford.

Fostul preşedinte a lăudat prestaţia celor doi n timpul administraţiei sale dar a adăugat că vicepreşedintele Cheney a dezvoltat între timp un spirit prea combativ.

"Rumsfeld, Cheney şi preşedintele fac o mare greşeală în modul cum justifică războiul din Irak, punând accentul pe armele de distrugere în masă. Nu am spus niciodată public că în opinia mea aceasta este o greşeală dar am crezut acest lucru", declara fostul preşedinte american Gerald Ford.

El a spus că înţelege dorinţa declarată a lui George Bush de a instaura democraţia în Orientul Apropiat dar a adăugat: "Nu cred că ar trebui să pornim un iad, eliberând lumea, dacă nu este vizată direct securitatea noastră naţională".

Henry Kissinger a declarat că nu mai vede posibilă o victorie în Irak

Asemenea critici venite de la politicieni republicani foarte importanţi au devenit tot mai dese.

Fostul ministru de externe Colin Powell, care a avut mandat în timpul ambelor administraţii Bush a declarat foarte recent că armata americană se va dezechilibra dacă vor mai fi trimise trupe în Irak.

Luna trecută, Henry Kissinger, care a fost ministru de externe în administraţiile Nixon şi Ford şi consilier al preşedintelui Bush, a declarat că nu mai vede posibilă o victorie în Irak.

În prezent George Bush, continuă discuţiile cu consilierii săi privind posibile modificări ale strategiei americane în Irak.

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>