|
Turcia arestează 10 "militanţi al-Qaeda" | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Turcia a arestat zece persoane suspectate de legături cu reţeaua islamistă al-Qaeda, printre ei aflându-se, potrivit agenţiei oficiale de ştiri Anatolia, un avocat descris drept "lider al-Qaeda în Turcia". Arestările au fost făcute pe 28 noiembrie, în urma unor razii la Ankara, Istanbul şi Izmir, la începutul vizitei Papei în Turcia. Poliţia a confiscat materiale folosite în construirea bombelor, dar nu a găsit indicii că se pregătea un atentat împotriva lui Benedict al XVI-lea. Agenţia Anatolia scrie că suspecţii au fost urmăriţi timp de un an, arestările fiind o urmare a interceptării unui schimb de mesaje electronice despre achiziţionarea unor explozivi. În cursul celor trei percheziţii simultane a fost confiscată o "bombă CD", care potrivit poliţiei era construită să explodeze la inserarea în calculator. Au fost găsite de asemenea hărţi ale unei rafinării de petrol din apropierea oraşului Izmir, din vestul Turciei. O parte dintre cei arestaţi sunt suspectaţi a aparţine organizaţiei Marele Front al Luptătorilor din est (IBDA-C). Această organzaţie a revenidcat atentatele din 2003 împotriva a două sinagogi din Istanbul, Conulatul britanic şi o bancă britanică din cel mai mare oraş al Turciei, în care au fost ucise peste 50 de persoane. Circa 70 de suspecţi sunt judecaţi la Istanbul pentru acele atentate. | LEGĂTURI Papa a vizitat Moscheea Albastră din Istanbul 30 Noiembrie, 2006 | Ştiri LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||