|
Ancheta în cazul Litvinenko a intrat într-o nouă fază | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Ancheta în cazul morţii suspecte a fostului agent KGB, Alexander Litvinenko, a intrat într-o nouă fază. Poliţişti britanici s-au deplasat la Moscova unde vor face teste pentru a vedea dacă există urme radioactive chiar la sediul ambasadei Marii Britanii în capitala Rusiei. Poliţia verifică în acelaşi timp şi hotelul şi clădirea de birouri unde se presupune că Litvinenko s-ar fi întâlnit cu un alt fost agent KGB, pe 1 noiembrie, ziua în care s-a îmbolnăvit. Ancheta continuă acum la Moscova, unde o echipă de poliţişti britanici din brigada antitero au sosit pentru a interoga câţiva posibili martori în acest caz. Pe de altă parte, experţii recoltează probe de la ambasada britanică pentru a stabili dacă există urme radioactive. Unul dintre martorii care ar putea da unele explicaţii în acest caz este fostul agent KGB, Andrei Lugovoi, care s-a întâlnit cu Litvinenko la Londra, pe 1 noiembrie, ziua în care acesta s-a îmbolnăvit subit. Andrei Lugovoi neagă orice implicare în posibila otrăvire a lui Litvinenko.
"Am vorbit cu avocaţii mei şi am decis că trebuie să mă întâlnesc cu oficialii guvernului britanic. Am vorbit deja cu cei de la ambasada britanică din Moscova. Ceea ce vreau este să înlătur orice speculaţii", a spus Andrei Lugovoi. Moartea lui Alexander Litvinenko a fost legată de o posibilă otrăvire cu poloniu 210, urme ale substanţei radioactive fiind găsite în corpul acestuia. Urme similare de poloniu au fost găsite în mai multe locuri din Londra, pe unde a trecut Litvinenko după 1 noiembrie. Luni, experţii britanici au făcut teste la hotelul Parkes din cartierul Knightsbridge, unde se pare că ar fi stat Alexander Litvinenko, şi un birou din Piaţa Cavendish, tot din Londra, un alt loc pe unde a trecut fostul agent KGB. Alte teste făcute de Agenţia pentru protecţia sănătăţii la hotelul Best Western din Londra, nu au găsit urme care să stârnească îngrijorare publică. Apropiaţii lui Litvinenko sunt de părere că acesta a fost otrăvit din cauza criticilor sale la adresa guvernului rus, dar Kremlinul a negat orice implicare în acest caz.
Ministrul de interne britanic, John Reid, declara la Bruxelles, la reuniunea omologilor săi din Uniunea Europeană, că ancheta în dosarul morţii lui Alexander Litvinenko va continua, indiferent de reacţiile diplomatice stârnite. Ministrul de externe din Rusia, Sergei Lavrov, declara că oficialii ruşi nu ar trebui implicaţi în ancheta poliţiştilor britanici şi că tragedia morţii lui Litvinenko nu ar trebui politizată. "Trebuie să avem grijă să nu prejudiciem relaţiile ruso britanice. Nu e normal să auzim zi după zi declaraţii ale oficialilor britanici, că aşteaptă ca Rusia să coopereze, când de fapt nu am primit nici o cerere oficială în acest sens." "Dacă există interes pentru a verifica ceva, trebuie cerut acest lucru şi atunci vom răspunde", a spus ministrul de externe rus.
Între timp, Mario Scaramella, un cetăţean italian care s-a întâlnit cu Litvinenko pe 1 noiembrie, este sub observaţia medicilor care spun că starea sa de sănătate este bună deocamdată. Agenţia de protecţie a sănătăţii a anunţat că aproape 3.000 de persoane au sunat la linia telefonică pusă la dispoziţie de autorităţi pentru cei care prezintă simptome de iradiere, în urma avertismentului public lansat de oficialităţile britanice. 179 de persoane au făcut analize, iar 27 au fost trimişi la clinici specializate pentru verificări suplimentare. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||