BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 28 Noiembrie, 2006 - Published 16:09 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Ucraina: foametea din 1932-1933 a fost genocid
foamete
Se estimează că în perioada cea mai grea a foametei 25 de mii de oameni mureau în fiecare zi
Parlamentul Ucrainei a aprobat o lege care decrie foametea din 1932-1933 drept un act de genocid împotriva poporului ucrainian.

Estimările privind numărul ucrainienilor care au murit în acei ani variază dar se crede că foametea a decimat aproape 10 milioane de oameni.

Legea a fost aprobată cu votul a 233 de parlamentari din blocul Iulia Timoşenko de opoziţie, partidul pro-prezidenţial Ucraina Noastră, Partidul Socialist şi doi membri ai formaţiunii pro-guvernamentale Partidul Regiunilor.

Această formaţiune şi comuniştii s-au împotrivit legii, declarând că va agrava relaţiile cu Rusia.

Partidul Regiunilor a înaintat un proiect de lege propriu referitor la foametea din 1932-1933, proiect care era formulat în termeni aproape identici cu cel prezidenţial dar nu prevedea că foametea a fost un act de genocid împotriva poporului ucrainian.

Partidul Regiunilor a declarat că o atare formulare e nepotrivită pentru a descrie o foamete care a ucis şi membri ai altor grupări etnice.

Votul din Parlamentul Ucrainei a fost precedat de o dezbatere aprinsă.

Versiunea finală a legii include amendamente propuse de preşedintele Parlamentului, Oleksandr Moroz.

Acesta a sugerat ca legea să exprime compasiune faţă de reprezentanţii altor grupări etnice care şi-au pierdut viaţa din cauza foametei.

Istoricii spun că foametea a fost cauzată de liderul comunist, Iosif Visarionovici Stalin, care a ordonat colectivizarea forţată a agriculturii şi i-a lipsit apoi pe ţărani de orice ajutor.

Se estimează că în perioada cea mai grea a foametei 25 de mii de oameni mureau în fiecare zi.

Adevărata dimensiune a dezastrului a fost întotdeauna ascunsă în perioada Uniunii Sovietice, fiind adusă în atenţia opiniei publice abia după câştigarea independenţei de către Ucraina, în 1991.

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>