BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 21 Noiembrie, 2006 - Published 01:33 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Cazul Litvinenko şi conexiunea KGB
Presa britanică
Presa britanică de marţi continuă să analizeze cazul fostului ofiţer KGB, care a fost otrăvit la Londra, afirmând că implicaţiile incidentului pot genera un scandal diplomatic.

Aproape toate ziarele care au apărut marţi la Londra au pe prima pagină fotografia lui Anton Litvinenko. Fostul ofiţer KGB zace pe un pat de spital, e monitorizat permanent, părul i-a căzut total din cauza taliului, iar ficatul, afirmă presa, e pe cale să piardă lupta cu otrava.

Sub titlul "Relaţii otrăvite", The Guardian scrie că incidentul aduce imediat în minte, prea uşor, clişeele din timpul războiului rece. Ziarul afirmă că, deşi nu există nici o dovadă privind implicarea Kremlinului într-un astfel de atac, e clar că Occidentul pare dispus acum să creadă tot ce e mai rău despre guvernul preşedintelui Putin.

Erodarea libertăţilor individuale şi a domniei legii sunt efecte regretabile ale democraţiei suverane din Rusia, afirmă editorialistul lui The Guardian. Însă domnul Putin se simte suficient de sigur de sine pentru a ignora criticile Occidentului, mai ales acum când Rusia a fost primită în Organizaţia Mondială a Comerţului, continuă acesta.

The Times scrie că investigaţia în cazul Litvinenko a fost preluată de unitatea anti-terorism din cadrul Scotland Yard. Acest lucru subliniază seriozitatea incidentului, precum şi posibilele sale consecinţe diplomatice la nivel înalt. Acelaşi ziar mai dezvăluie că Antoni Litvinenko s-a întâlnit la Londra, în trecut cu jurnalista Anna Politkoskvaia, victima recentă a unui asasinat comis în Rusia. Potrivit The Times, incidentul este în general ignorat de presa din Rusia, fiind preluate doar declaraţiile unor oficiali din serviciile de securitate care spun că e vorba de o încercare de denigrare a reputaţiei Moscovei.

Editorialistul ziarului The Independent nu are nici el prea multe dubii. Tentativa de asasinat are toate indiciile caracteristice unei operaţiuni a serviciilor secrete ruseşti FSB. Taliul este otrava preferată a spionilor. În ciuda negărilor vehemente de la Moscova, crede editorialistul, dovezile arată acuzator spre Kremlin.

Chiar dacă operaţiunea a fost executată de foşti colegi nemulţumiţi ai lui Litvinenko, fără aprobare oficială, asta spune multe despre autoritatea lui Putin asupra serviciilor secrete din care provine. Potrivit The Independent, cazul are două aspecte extrem de neliniştitoare. Mai întîi, acela că serviciile secrete ruseşti par să recupereze multe din metodele de pe vremea sovietelor. Apoi, faptul că FSB este din ce în ce mai activ în străinătate, vizându-i pe dizidenţii incomozi din diaspora.

Cazul a readus în atenţie dovezile din ce în ce mai clare că serviciile secrete ruseşti sunt active la Londra, scrie la rândul său Financial Times. Potrivit experţilor citaţi de ziar, spionii ruşi rămân preocupaţi de furtul de tehnologie, dar şi de activitatea dizidenţilor. Asta în timp ce bugetele de contraspionaj ale serviciilor secrete britanice sunt în scădere.

Aceeaşi concluzie şi în Daily Telegraph. Prăbuşirea uniunii Sovietice acum 15 ani nu a redus în nici un fel apetitul pentru spionaj al ruşilor. Se crede că 30 dintre angajaţii ambasadei Rusiei în Marea Britanie sunt spioni activi, estimează acest ziar.

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>