BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 26 Septembrie, 2006 - Published 15:32 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Declaraţia preşedintelui Băsescu
Traian Băsescu
Preşedintele şi Premierul au făcut o declaraţie comună
România şi-a îndeplinit obiectivul aderării la UE într-un mod acceptabil, având însă un număr de 27 capitole în care performanţele se situează în zona mediocrităţii şi care necesită o mai bună pregătire pentru exigenţele europene, a afirmat preşedintele Traian Băsescu, după prezentarea raportului CE.

Şeful statului a apreciat că Raportul dat publicităţii de Comisia Europeană constituie un moment important, în care România primeşte certificatul de intrare în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, iar din acest punct de vedere se poate spune: "obiectiv asumat la începerea guvernării, obiectiv îndeplinit".

Totuşi, domnul Băsescu a afirmat că obiectivul aderării la UE a fost îndeplinit "acceptabil", argumentând că "îndeplinrea obiectivului se aşează în marje de foarte foarte bine, la mijloc, mai slab".

Domnul Băsescu a ţinut să avertizeze că intrarea în UE la 1 ianurie 2007 este doar un obiectiv de etapă, iar procesul integrării abia urmează.

"Orice amăgire că, odată intraţi în UE, vine bunăstarea singură, nu poate fi decât o gravă eroare, trebuie să ne obişnuim în a trăi într-un mediu care ne cere continuu performanţe, o performanţă care trebuie împinsă însă până la nivelul suportabilităţii de către populaţie", a spus preşedintele Băsescu.

 Orice amăgire că, odată intraţi în UE, vine bunăstarea singură, nu poate fi decât o gravă eroare, trebuie să ne obişnuim în a trăi într-un mediu care ne cere continuu performanţe, o performanţă care trebuie împinsă însă până la nivelul suportabilităţii de către populaţie.
Traian Băsescu

Traian Băsescu a afirmat că au existat cazuri în care ţările care au aderat la UE în precedentul val "au făcut confuzii de date" şi au crezut că "pot promite populaţiei orice", iar la doi ani după intrare "trebuie să vorbească de măsuri de austeritate", de aplicare a unor programe severe, "pentru că imediat după intrare au cheltuit mai mult decât produceau doar pentru că au devenit membri UE".

Traian Băsescu a mai ţinut să îi avertizeze pe români că momentul aderării oficiale, 1 ianuarie 2007, a României la UE nu va aduce schimbări imediate în perspectiva prosperităţii şi a veniturilor salariale.

"Am convingerea că suntem în total acord preşedinţie - guvern că viaţa noastră nu se schimbă fundamental de pe 31 decembrie 2006 pe 1 ianuarie 2007. În acea noapte vom petrece cu gândul că am intrat într-o zonă în care avem perspectiva prosperităţii, dar nu încă, pentru că prosperitarea nu se dă gratis, ci cu muncă, cu efort, cu o justiţie puternică, cu un mediu de afaceri neafectat de influenţe, cu agricultura bine pusă la punct", a afirmat preşedintele.

Domnul Băsescu a mai spus că data de 1 ianuarie 2007 marchează aşezarea României într-o structură politică, econimică şi socială "care dă şanse fiecărui român să trăiască mai bine".

Preşedintele a apreciat că poate abia la sfârşitul anului 2008 românii vor putea simţi "în venituri", "în nivelul de trai" că România a început să se integreze în "familia mare a ţărilor Uniunii Europene avansate".

"Dar nu aş vrea să fim creatori de iluzii: între 31 decembrie 2006 şi 1 ianuarie 2007 nu este nicio diferenţă în veniturile populaţiei, este o mare diferenţă în statutul României, pentru că intră acolo unde, dacă va continua să stea angajată în procesul de modernizare a ţării, va putea aduce cetăţenilor prosperitate", a mai avertizat Băsescu.

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>