BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 23 Septembrie, 2006 - Published 07:45 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
România în UE la 1 ianuarie 2007
Comisia Europeana va confirma că România şi Bulgaria pot adera la 1 ianuarie, fără nici o amânare. Dar, potrivit proiectului de raport văzut de BBC, ambele ţări vor avea o măsura de salvgardare privind pesta porcina şi vor fi avertizate cu alte sancţiuni dacă nu obţin rezultate concrete în combaterea corupţiei, reforma justiţiei şi distribuirea corectă a fondurilor comunitare pentru fermieri. România are însa mai puţine sarcini de îndeplinit decât Bulgaria, după cum transmite de la Bruxelles, Oana Lungescu.

Steagul Uniunii Europene
România se va alătura celor 25 de membri ai UE

Amânarea cu un an nu mai apasă asupra României şi Bulgariei. Dar chiar şi după 1 ianuarie, ele vor fi ţinute sub supraveghere ca nici o altă ţară membră.

Potrivit proiectului, "raportul confirmă că Bulgaria şi România au facut în continuare progrese pentru a-şi încheia pregătirile în vederea aderării, dovedindu-şi capacitatea de a aplica principiile şi legislaţia Ununii Europene de la 1 ianuarie 2007."

Cu toate acestea, raportul evidenţiază o serie de domenii problematice "unde Comisia va iniţia măsurile adecvate pentru a asigura funcţionarea corectă a Uniunii dacă cele două ţări nu iau măsuri corective imediate."

Dar dacă Bulgariei i se cer "acţiuni imediate şi noi eforturi," România trebuie să arate doar "noi eforturi."

Patru obiective pentru România

Pentru a semnala diferenţele dintre cele două ţări în domeniul cheie al justiţiei şi luptei împotriva corupţiei, raportul stabileşte şase obiective - aşa numite "benchmarks" - pentru Bulgaria, şi doar patru pentru România.

În primul rând, mai multă transparenţă în funcţionarea Consiliului Suprem al Magistraturii, unde raportul remarcă din nou potenţiale conflicte de interese în cazul anumitor membri.

Apoi, înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate, continuarea investigaţiilor imparţiale în cazurile de corupţie la nivel înalt şi combaterea corupţiei la nivelul administraţiei locale.

Raportul notează pe de altă parte că investigaţiile DNA au continuat să sporească în cantitate şi calitate, dar cere voinţă politică mai clară pentru a face recentele progrese ireversibile, în special la nivelul parlamentului.

România şi Bulgaria vor face un prim raport asupra progreselor pînă la 31 martie 2007, dar Comisia va face propria sa monitorizare, numită eufemistic "mecanism de asistenţă şi verificare," care se va solda cu un raport către Parlamentul european şi statele membre pînă în iunie.

Mecanismul va continua pînă la îndeplinirea obiectivelor. În caz contrar poate fi declanşată clauza de salvgardare care va duce la nerecunoaşterea deciziilor judecătoreşti în restul Uniunii Europene.

Cu ochii pe agricultură

România şi Bulgaria au de asemenea răgaz pînă la 31 martie să-şi acrediteze agenţiile de plăţi pentru subvenţiile agricole şi sistemul de înregistrare a terenurilor. Dacă nu, Comisia va îngheţa un sfert din plăţile pentru fermieri, în valoare de sute de milioane de euro.

Un oficial european a precizat că banii vor fi plătiţi fermierilor, dar nu vor fi rambursaţi statului român. El a subliniat însă că e prima dată cînd Comisia ia o asemenea măsură drastică pentru noile state membre, şi că e vorba indiscutabil de o clauză de salvgardare.

Raportul avertizează de asemenea că situaţia pestei porcine necesită anumite decizii bazate pe clauza de salvgardare în domeniul siguranţei alimentare, adică prelungirea interdicţiei exporturilor de porci vii, carne de porc şi produse din carne de porc după 1 ianuarie 2007.

Alte restricţii pot fi introduse dacă România nu finalizează sistemul de colectare a animalelor moarte şi în cazul fabricilor de procesare a produselor alimentare şi a produselor lactate care nu corespund normelor europene.

Ambele ţări sunt încurajate "să folosească bine lunile care au mai rămas pînă la aderare pentru a remedia problemele rămase."

Oficialii europeni sunt aşteptaţi în România

E sută la sută 2007, dar cu avertisment, îmi spunea un înalt oficial european.

Concluziile finale vor fi adăugate doar luni dimineaţă, urmînd ca raportul -- care are acum 50 de pagini --să fie adoptat de Comisia Europeană marţi la Strasbourg şi prezentat plenului Parlamentului European.

Imediat după aceea, preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, şi comisarul pentru extindere, Olli Rehn, vor merge în Bulgaria şi apoi în România pentru a transmite vestea cea bună, dar şi ce mai e de făcut pîna la 1 ianuarie, şi după....

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>